Oţelul Ştei - CF Bihorul Beiuş 1-4 (0-3) Beiuşenii au susţinut sâmbătă ultimul meci amical înaintea plecării în cantonamentul de la Bekescsaba, prevăzută pentru mâine. Parteneri de joc le-au fost "oţelarii" şteieni, de care au dispus cu 4-1 (3-0), prin golurile lui Mircea Rusu, Raţ şi Matei, ultimul din 11 metri. Antrenorul Rudy Kovacs a început partida cu Lazea - Gh. Rus, Şerb, Tarcea, Tăut, Ciobriş, Mihoc, Matei, F. Popa, Raţ, M. Rusu. Au mai jucat: Joarză - Morar, Bocoiu, Paşca, Laza, Bogdan şi Toma. Carţiş şi Rusu au acuzat accidentări şi nu au putut fi utilizaţi. În schimb, au jucat Tarcea (Ivansuc Cluj-Napoca) şi Mircea Rusu (Vlădeasa Huedin), aflaţi în probe. În Ungaria, CF Bihorul Beiuş are stabilite patru jocuri de verificare în care vor fi testaţi diferiţi jucători contactaţi de conducerea echipei.