Ambiţii mari la Kinder Paleu
Liderul Ligii a IV-a Neumann Sportart s-a reunit luni la baza proprie, demarând pregătirile pentru retur. Antrenorul Muzsnay Zsolt se va baza pe acelaşi lot cu care a lucrat şi în prima parte a sezonului, a fost consemnată, însă, şi o noutate, prin sosirea fundaşului Sorin Tegzeş.
În vârstă de 28 de ani, fotbalistul care a jucat pentru FC Bihor şi CF Liberty, dar a îmbrăcat şi tricoul formaţiei din Paleu în 2009, nu va fi însă singura achiziţie a campioanei. Deşi deocamdată nu a fost confirmat, sunt şanse mari ca fostul mijlocaş al FC Bihor, Ramses Gado (31 de ani), să revină şi el acasă şi să joace în retur pentru Kinder. Gado are aproximativ 100 de partide jucate în prima ligă, el evoluând ultima dată la formaţia de ligă secundă, CS Universitar Craiova, patronată de primăria din Bănie. "Echipa şi-a reluat pregătirile, iar pentru retur ne propunem să câştigăm toate meciurile. Când eşti pe primul loc nu poţi să-ţi propui clasarea pe locul 2 sau trei. Avem încredere în staff-ul tehnic şi în jucători" - ne-a declarat managerul Papp György, care a adăugat că este posibil sosirea a încă doi-trei jucători la echipă. "Din lotul actual şi-au exprimat dorinţa de plecare Mihuţ şi Paşca, dar sunt aşteptaţi alţi 2-3 jucători care să ne ajute în îndeplinirea obiectivului. Pe lângă campionat ne propunem victoria şi în campionatul amical Regio Liga, unde am ajuns în faza eliminatorie, dar şi ca atacantul Kiss Ervin, căpitanul echipei noastre, să devină golgeterul campionatului, la fel ca sezonul trecut", susţine managerul general al echipei din Paleu. În anii în care formaţia din Paleu a câştigat Liga a IV-a, ajungând la barajul pentru Liga a III-a, Kiss Ervin, a fost de fiecare dată golgeterul întrecerii. La jumătatea întrecerii, Kiss este pe primul loc în topul marcatorilor, cu 18 goluri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.