Amatorii cu braţe de fier au ieşit la rampă!
Casa Ştiinţei şi Tehnicii s-a dovedit ieri neîncăpătoare pentru orădenii dornici să asiste la un adevărat regal al muşchilor, rezervat de această dată amatorilor, culturismul fiind un sport apreciat în oraşul nostru. Concursul, aflat la ediţia sa inaugurală, s-a desfăşurat la trei secţiuni, Mister Scandenberg, Miss bikini şi Mister Oradea la culturism.
Concursul inedit a fost organizat la iniţiativa lui Gabriel Gabor, împreună cu Fundaţia Română pentru Tineret Bihor, aceştia bucurându-se de sprijinul logistic al Asociaţiei Judeţene de Culturism Bihor (preşedinte, Iosif Lucuş), care a asigurat arbitrajul şi trofeele rezervate câştigătorilor. Chiar dacă s-a adresat sportivilor nelegitimaţi, mulţi orădeni au ţinut să asiste la acest spectacol al muşchilor, încurajându-i pe cei care bat la poarta afirmării la culturism sau scandenberg. "Ideea organizării acestui concurs i-a aparţinut lui Gabriel Gabor, fost campion al României la culturism în 2005. Am organizat această competiţie cu gândul de a promova sportul, mişcarea în general în rândul tinerilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, am urmărit prin acest concurs descoperirea de talente care nu au mai participat la competiţii de acest gen, dar care ar putea face performanţe în acest sport. De asemenea, sperăm ca după succesul ediţiei din acest an, la a doua ediţie să avem parte de o participare şi mai numeroasă", ne-a declarat preşedintele Direcţiei pentru tineret Bihor, Gabriel Chevari, unul dintre organizatorii acestui concurs. Competiţia a fost open, iar fondul de premiere s-a ridicat la 1000 de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.