Ediţia din acest an a All Star Game-ului masculin va avea loc la Timişoara, pe 20 martie. La fel ca în fiecare din ultimii ani, jucătorii participanţi la meciului stelelor baschetului din România, în varianta Nord contra Sud, vor fi decişi pe baza voturilor. Opţiunile publicului vor putea fi exprimate pe site-ul federaţiei până în 11 martie. Se poate exprima un singur vot de la o adresă IP.

În selecţionata Nordului vor putea fi votaţi câte cinci jucători, deja selecţionaţi pe fiecare post, din echipele CSM Oradea, "U" Mobitelco Cluj, CSU Atlassib Sibiu, BC Timişoara, Poli Iaşi, Gaz Metan Mediaş, BC Miercurea Ciuc şi BC Mureş, iar în cea a Sudului, din echipele CSU Ploieşti, BCM U Piteşti, Dinamo Bucureşti, CSM Bucureşti, Energia Rovinari, SCM U Craiova şi CSŞ Giurgiu. Nominalizările jucătorilor au fost făcute de către echipele lor de club, în timp ce la nivelul băncilor tehnice, la vot vor participa toţi antrenorii principali din Divizia A. Ponderea votului final va fi formată din 30 la sută votul publicului, 30 la sută votul mass-media şi 40 la sută votul tehnic, provenind din partea Colegiului Central al Antrenorilor. Componenţa celor două echipe care se vor confrunta la All Star Game va fi anunţată în 13 martie. În fiecare echipă vor fi selecţionaţi 14 jucători, plus doi antrenori. De asemenea, în premieră, All Star Game din 2012 se va desfăşura după sistemul american, cu patru sferturi a câte 12 minute fiecare. Pe toată durata jocului, pe teren se va afla obligatoriu minimum un jucător român.