Cele patru eşecuri din acest retur, toate la acelaşi scor (1-2), trei dintre ele înregistrate după ce la pauză orădenii se aflau în avantaj, au agitat serios spiritele la FC Bihor. După înfrângerea de la Lupeni se vorbeşte tot mai mult de o schimbare la vârf în clubul orădean, care s-ar putea produce astăzi în urma şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor.

"Nu am motive se demisionez"
După meciul din Valea Jiului, primarul Ilie Bolojan i-a comunicat preşedintelui Alexandru Toth că aşteaptă o demisie de onoare din partea acestuia. Bolojan suspectează echipa orădeană că nu şi-ar fi apărat corect şansele în partidele pierdute în această primăvară. Oficialul orădean s-a întâlnit ieri cu edilul şef, dar nu a luat în seamă sugestia acestuia. "Mi-a spus că dacă s-a întâmplat ceva necurat să-mi prezint demisia de onoare. Luni dimineaţă am fost la întâlnirea cu domnul primar, dar l-am informat că nu am nici un motiv să-mi dau demisia de onoare. Sunt convins că nu s-a întâmplat nimic necurat la niciun meci, eu sunt curat şi dorm liniştit. Nu mă simt pătat cu nimic, ba din contră, am făcut multe lucruri pentru club pe barba mea, pe care alţii nu le-ar fi făcut", a spus Alexandru Toth.

La mâna AGA
Soarta conducătorului FC Bihor, în funcţie din iunie 2006, va fi decisă în şedinţa de astăzi (ora 12.00) a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). "Accept să fiu demis, fără să am pretenţii financiare ori de altă natură, sau să fiu lăsat să-mi duc mandatul până la capăt", a adăugat Toth, care mai are contract cu FC Bihor până la sfârşitul lunii iunie 2009. Unele surse susţin că un posibil înlocuitor ar fi Ioan Lucian, dar nu ar fi exclus să fie desemnat preşedinte şi unul dintre membrii AGA.
Neplătiţi de două, respectiv trei luni, jucătorii şi antrenorii au anunţat că sunt alături de preşedinte în acest diferend cu finanţatorii clubului.

Au chemat preotul la stadion
După rezultatele negative din ultima perioadă, "roş-albaştrii" au apelat la Divinitate pentru a pune capăt seriei nefaste. Astfel, înaintea antrenamentului de ieri un preot a ţinut slujbă la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", prilej cu care au fost sfinţite terenul, vestiarele, tricourile, ghetele şi mingile. "Sperăm ca astfel să scoatem duhurile rele din vestiar, să se spargă ghinionul şi lucrurile să reintre pe făgaşul normal", a afirmat antrenorul secund Mircea Fodor.