Interimatul de la nivelul conducerii administrative a clubului FC Bihor va lua sfârşit în aceste zile. Conducerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean, instituţii care finanţează gruparea bihoreană, au ajuns la o înţelegere cu Alexandru Sătmăreanu pentru preluarea funcţiei de preşedinte. Mai rămâne doar ca Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) să valideze numirea fostului internaţional, dar din acest punct de vedere nu pare să fie nici un fel de problemă, dacă ne gândim că şi cu alte prilejuri acest organism n-a făcut decât să îndeplinească formalitatea. Totuşi, viitorul conducător al grupării bihorene a evitat să facă prea multe afirmaţii vizavi de numirea sa la cârma FC Bihor. "Până nu voi fi numit oficial, nu doresc să fac declaraţii. Până la mijlocul acestei săptămâni se va şti totul", s-a limitat să spună Sătmăreanu II, care, ieri, a vizitat Stadionul Municipal şi sediul clubului. Aici s-a întâlnit şi cu actualul conducător interimar, Sandor Lajos, care i-a prezentat situaţia de la club. "Marţi sau miercuri se va întruni AGA şi dacă îl aprobă va fi instalat. Vrea să facă lucruri serioase la club. A stat în Germania şi Luxemburg, dar intenţionează să se mute în Oradea. Este un nume respectat în fotbalul românesc şi este bine văzut şi în cercurile federale", a spus Sandor despre succesorul său. O dată cu venirea lui Sătmăreanu, Sandor Lajos va redeveni vicepreşedinte al grupării orădene. Alexandru Sătmăreanu II * Născut în 1952, la Oradea * A jucat la FC Bihor (1969-1971), Dinamo Bucureşti (1971-1979), VfB Stuttgart (Germania, 1979-1982), Fort Lauderdale Strikers (SUA, 1982-1984) * 29 de selecţii în Naţionala de seniori a României * trei titluri de campion naţional cu Dinamo. * În 1979, după meciul din cupele europene cu Eintracht Frankfurt, a rămas în Germania. Atunci a fost dorit de Bayern Munchen, dar nu a primit "cartea verde" la timp şi a ajuns până la urmă la VfB Stuttgart. * După ce şi-a încheiat cariera de jucător a fost antrenor, şi mai apoi, multă vreme, preşedintele echipei Eintracht Trier. În prezent este om de afaceri.