Alex vrea să plece de la Chelsea
Fundaşul brazilian Alex a anunţat că îşi doreşte să plece de la echipa engleză Chelsea, în timpul perioadei de transferuri din ianuarie 2009, informează AFP.
"Am anunţat conducerea clubului, cu câteva zile în urmă, că doresc să plec. Am mai multe oferte, trebuie să mă gândesc la ele, dar şi să văd dacă voi fi lăsat să mă transfer", a spus Alex. Fotbalistul brazilian, în vârstă de 26 de ani, a evoluat în doar 12 meciuri la Chelsea. Fostul jucător al echipei olandeze PSV Eindhoven a sosit la Londra pentru a suplini absenţa portughezului Ricardo Carvalho, accidentat. Fundaşul lusitan va reveni pe gazon la finalul acestui an, moment în care Alex va fi nevoit să treacă pe banca de rezerve.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.