După campionat şi Cupa României, CSC Sânmartin şi-a adjudecat şi Supercupa Bihorului după un duel cu laureata de anul trecut, FC Hidişel, decis în prelungiri, scor 2-0 (0-0,0-0).

A fost un meci interesenat, cu ocazii de ambele părţi, plusul de pregătire fizică înclinând în timpul suplimentar balanţa de partea nou promovatei în Liga a III-a. Partida a debutat cu o situaţie de a marca a hidişelanilor, dar reluuarea cu capul din 8 metri a lui Neaga nu l-a găsit nepregătit pe Verdeş, care a reuşit să respingă mingea. Pe măsura trecerii timpului, CSC Sânmartin a devenit tot mai periculoasă. Popescu (8) a şutat de la 25 de metri peste transversală (8), iar Pantea (16) a reluat cu capul în bară mingea centrată de G. Mangra. Aproape de a marca a fost şi Copil, care singur cu Barabaş a şutat pe lângă din 12 metri.

Repriza secundă a început cu o oportunite a Hidişelului, mingea expediată de Sg. Ban de la 30 de metri trecând puţin pe lângă. Partida a continuat cu ocazii de ambele părţi. Singur cu Barabaş, Popescu (65) a şutat de la 10 metri în portar, care s-a mai remarcat şi la reluarea cu capul a lui Olariu (70). Replica Hidişelului a venit imediat, activul Sg. Ban (74) a şutat de la marginea careului peste poartă. Buştea a avut şansa de a închide meciul în minutul 80, când, nemarcat, a trimis slab pe lângă poartă din 8 metri.

După o decizie discutabilă a asistentului Timar, care a semnalizat un fault în favoarea lui CSC în apropierea careului advers, s-a deschis până la urmă scorul. Zadori S. a executat lovitura liberă până la Cura (103), care l-a surprins pe Barabaş cu un şut precis la colţul scurt (1-0). Golul i-a debusolat pe hidişelani, care au mai încasat unul la ultima fază a primei reprize. Popescu i-a aşezat mingea lui Mintaş şi fundaşul a şutat din 8 metri la colţul lung (2-0). FC Hidişel s-a resemnat cu înfrângerea, primind o diplomă din partea preşedintelui AJF Bihor, Valer Vancea, iar CSC Sânmartin a fost premiată la final de fostul internaţional Ioan Zare, participant cu naţionala României la Euro 1984.

CSC Sânmartin - FC Hidişel 2-0 (0-0, 0-0), după prelungiri

Stadion: Iuliu Bodola

Gazon: bun

Spectatori: 500

Marcatori: Cura 93, Mintaş 105

CSC Sânmartin: Verdeş- G. Mangra (68 C. Cornea), Mintaş, Cura, Chira (46 Cr. Morar) - Copil, Novak (58 S. Zadori), Cr. Jurca, Pantea (62 Olariu) - Lobonţ, Gh. Popescu.

Antrenor: Florin Farcaş

FC Hidişel: Barabaş - Bulz, Pocian, C. Giura, Cozac (46 M. Selejan) - Gado, Fărcuţa (97 Puie), Bundea (62 Buştea), Ungur - Sg. Ban, Fl. Neaga (90+1 Abrudan).

Antrenor: Adrian Iova

Cartonaşe galbene: Olariu 63 / Ungur 35, Sg. Ban 76, Buştea 116, Cornea 119.

Arbitri: Laurenţiu Danşa - la centru, Ciprian Danşa, Iulius Timar - asistenţi.

Observatori AJF: Valer Vancea, Cornel Pantea.