AEK Larnaca - CSM CSU Raiffeisen Oradea 86-89 - Victoria lui Kris Richard
CSM CSU Raiffeisen Oradea a obţinut un succes vital pentru menţinerea în cursa de calificare în Top 16 din FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a învins şi în deplasare campioana Cipriului, Petrolina AEK Larnca, scor 86-89 (17-26, 22-11, 20-29, 27-23) în etapa 4 din grupa C.
Ciprioţii, care nu mai pierduseră din 15 octombrie, la Oradea, (scor 75-89), au avut resurse de a reveni de la diferenţe mari, dar până la urmă echipa orădeană, care a condus în majoritatea timpului, a reuşit să încheie în avantaj un meci dificil. Roş-albaştrii şi-au complicat situaţia pe final de joc, permiţând gazdelor să egaleze cu patru secunde înainte de final la 86, după ce conduceau cu 9 puncte cu două minute şi 42 de secunde rămase din joc! Timp suficient, însă, pentru inepuizabilul Kris Richard să reuşească o aruncare de la distanţă în ultimele sutimi de secundă (86-89)!
În celălalt meci din Grupa C, CSM Corona Brașov – Aliaga Petkimspor Izmir 73-97.
Petrolina AEK Larnaca: Hollingsworth 34 (4×3), Copper 9, Giannaras, Varsos 2, Nottage 6, Mckinnis 18, Hunt 4, Panteli, Diggs 13 (3×3). Nu au jucat: Stylianou, Loizides, Papadopoulos. Antrenor: Christophoros Livadiotis.
CSM CSU Raiffeisen Oradea: K. Richard 26 (7×3), Bropleh 20 (3×3), Pridgett 4, Sy 6 (1×3), Young 10, Török 5 (1×3), Lottie 5 (1×3), Nicolescu 9 (3×3), Berceanu 4. Nu au jucat: Nzekwesi, Năstruț, Schmidt. Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Edgard Ceccarelli (Franța), Roberto Lucas Martinez, Javier Torres Sanchez (ambii din Spania). Comisar FIBA: Gil Oved (Spania)
Clasament GRUPA C
1. Aliaga Petkimspor – 3 victorii/1 înfrângere
---------------------------------------------------------------
2. CSM CSU Raiffeisen Oradea – 3/1
--------------------------------------------------------------
3. Petrolina AEK Larnaca – 2/2
4. CSM Corona Brașov – 0/4
Urmează pentru CSM CSU Oradea cinci meciuri consecutive pe teren propriu, primul fiind cel de sâmbătă, de la ora 18.00, în Liga Naţională, cu Rapid Bucureşti, transmis doar de FRB TV (Youtube).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.