Campioana României la baschet masculin dispută astăzi şi mâine alte două jocuri de verificare. Dăcă în primele două partide din presezon, încheiate cu tot atâtea victorii, orădenii s-au impus în faţa unor formaţii maghiare, de această dată roş-albaştrii vor înfrunta două echipe din primul eşalon baschetbalistic al Serbiei.

În primul meci de pregătire, CSM CSU Oradea a evoluat în deplasare, unde s-a impus în faţa lui DEAC Debrecen cu scorul de 80-77. A urmat apoi prima apariţie în faţa propriilor suporteri de la reluarea pregătirilor, „leii roşii” reuşind să câştige şi mai clar, 71-56 cu Szedeak Szeged, formaţie pregătită de Andjelko Mandic, fostul jucător al orădenilor.

Oponent din playoff

Următoarele două partide de verificare se vor desfăşura la Belgrad. Astfel, campionii României vor înfrunta astăzi, de la ora 20.30, pe KK Dynamic, şi mâine, de la ora 18.00, pe KK FMP. Adversara din primul meci a terminat sezonul trecut pe locul al treilea în Grupa B a primii ligi din Serbia, poziţie necalificantă în playoff-ul competiţiei. Cea de-a doua echipă pe care o vor înfrunta bihorenii în capitala Serbiei s-a clasat pe locul al doilea în Grupa A, poziţie care i-a permis să acceadă în playoff. În această fază a întrecerii, unde s-au aflat cele mai bune 4 echipe sârbeşti, KK FMP a dat peste Partizan Belgrad, câştigătoarea Grupei B. După o serie echilibrată, Partizan, formaţia cu un nume mai sonor, s-a impus cu scorul general de 2-1. Aşadar, două partide de verificare în compania unor adversari valoroşi care pot aduce plusul pe care cuplul de tehnicieni Achim-Mitrovici îl caută în această perioadă de pregătire.

Memorialul „Antonio Alexe”, săptămâna viitoare

Pe parcursul săptămânii următoare, baschetbaliştii vor paricipa la Memorialul „Antonio Alexe”, competiţie care se va desfăşura, în mod tradiţional, în arena cu acelaşi nume. Întrecerea va avea loc în perioada 9-11 septembrie, la startul ei urmând a fi prezente formaţiile Szolnok Olaj, din Ungaria, şi MZT Skopje, din Macedonia de Nord. Sezonul oficial va debuta pe 17 septembrie odată cu disputarea primului joc, în deplasare, din dubla cu Falco Szombately contând pentru primul tur preliminar al Ligii Campionilor.