Adversară redutabilă în primul meci - Halep începe anul cu Azarenka
Calificată direct în turul II la Brisbane, într-un urneu dotat cu premii de un milion de dolari, Simona Halep (24 ani) va juca în runda următoare cu bielorusa Victoria Azarenka, locul 22 WTA. Întâlnirea va avea loc mâine dimineaţă, după ora 11.00.
"Nu am aşteptări mari la Brisbane"
În turul inaugural, Azarenka a trecut de Elena Vesnina (Rusia, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-0, după o oră şi 27 de minute de joc. În acest meci, jucătoarea din Belarus a avut o proporţie de reuşită a primului serviciu de 74 la sută, a înregistrat 22 de lovituri câştigătoare şi numai şapte greşeli neforţate. Ea a fost condusă cu 2-0, apoi a câştigat 12 ghemuri la rând.
Halep şi Azarenka s-au mai întâlnit până acum de trei ori, ultima oară în sferturi la US Open, când românca s-a impus, scor 6-3, 4-6, 6-4. Anterior, Azarenka a câştigat ambele partide disputate în 2012, în optimile de finală ale turneului de la Doha, scor 6-3, 6-1, şi în aceeaşi fază la Linz, scor 6-1, 6-1. "Sunt bucuroasă că m-am întors la Brisbane, nu am mai jucat aici din 2012. Unul dintre motivele pentru care am venit este legat de noul meu antrenor (n.r. - australianul Darren Cahill). Nu am aşteptări mari la turneul de la Brisbane, pentru că am aproape două luni de când nu am mai jucat un meci oficial. Va fi greu, dar aştept cu nerăbdare să încep acest turneu, acest an. Întotdeauna este foarte greu primul meci, iar acesta este chiar unul dificil. Însă voi intra pe teren şi voi lupta. Vom vedea dacă voi putea câştiga", a declarat Simona Halep.
Încă trei românce în turul II
Alte trei românce vor juca astăzi în turul II la Shenzen (China), competiţie cu premii de 500.000 de dolari, şi Auckland (Australia), concurs de 250.000 de dolari. Monica Niculescu (39 WTA) a trecut în runda inaugurală de letona Anastasija Sevastova (locul 113), scor 1-6, 6-4, 6-3 şi va va evolua contra unguroaicei Timea Babos (locul 70 WTA). Tot în turneul chinez, Irina-Camelia Begu, locul 31 mondial, a depăşit-o în primul tur pe Lara Arruabarena (86 WTA), din Spania, scor 6-3, 6-2, urmând să joace în compania sportivei Anna-Lena Friedsman (Germania). Pentru accederea în optimi, Niculescu şi Begu şi-au asigurat 4.298 de euro şi 30 de puncte WTA.
Alexandra Dulgheru a scos-o din cursă pe sportiva belgiană Alison Van Uytvanck, locul 44 WTA şi favorită 8, scor 1-6, 6-2, 6-4. În turul doi, Dulgheru va juca în compania învingătoarei dintre sportiva ucraineană Iulia Putinţeva şi Marina Erakovici din Noua Zeelandă. Prezenţa în turul doi, îi asigură Alexandrei 30 de puncte WTA şi un cec de 3.310 de dolari.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.