Adrian Maxim, liderul generaţiei "Pitbull junior" din K-1
Adrian Maxim a fost remarcat la galele din seria „Pitbull Challenge", izbutind să se impună la categoria de 67 kg, fiind un nume care promite în sporturile de contact, care au tot mai multă priză în ţara noastră.
Trei victorii pentru primul loc
Respect Gym nu este la prima generaţie de luptători mici, dar inimoşi, întrucât toată lumea pasionată de sporturi de ring ştie deja de isprăvile lui „Pitbull" Atodiresei. Adrian Maxim a fost remarcat ca una dintre promisiunile din kickboxingul de performanţă chiar la galele organizate de acesta, „Pitbull Challenge", când a început să practice obiceiul spectaculos de a-şi trimite adversarii la podea cu un procedeu anunţat (prin gesturi şi zâmbete „încurajatoare"), până acolo încât, dacă nu s-ar fi văzut forţa schimburilor de lovituri, ar fi putut fi suspectat de aranjamente. Prezent deja în galele televizate cu oponenţi de primă ligă, Adrian a reuşit recent performanţa celui mai bun cumul de victorii din carieră, la Campionatul Naţional de reguli K-1 al Federaţiei de Arte Marţiale de Contact, când a trecut printr-un turneu de 8 la categoria -67 kg, depăşind în preliminarii un adversar din Piteşti, apoi în semifinale, într-un meci intens disputat, un oponent din Bacău, în finală învingând la puncte pe Gabriel Popovici, de la clubul K-1 Galaţi, cu care Adrian avea de încheiat „conturi" mai vechi, întrucât se mai întâlniseră de două ori, o dată într-o gală oficială şi apoi într-un meci amical (fără decizie). Alături de învingătorul categoriei -70 kg (provenit de la Scorpions Iaşi), Adrian a avut cel mai dificil parcurs până la medalia de aur şi totodată cele mai tehnice meciuri, devenind eligibil pentru evenimentele internaţionale (Cupa mondială, campionat european) care urmează. Apariţia noii generaţii de luptători cu talent, de 20 de ani, este un semn bun pentru sporturile de contact, anticipând faptul că, atunci când veteranii deja consacraţi se vor retrage, ringul nu va rămâne fără furnizori de spectacol. Sportivul aduce mulţumiri sponsorilor Fit4U Fitness Center şi Service Cidan Oradea pentru sprijinul acordat.
Partener de antrenament pentru Rareş Macaru
Adrian Maxim este, de altfel, unul dintre sparing partnerii pugilistului Rareş Macaru, una dintre speranţele boxului orădean. Rareş Macaru se pregăteşte pentru competiţiile din a doua parte a acestui an şi convocarea la lotul naţional de box al României printr-un stagiu de pregătire în staţiunea Ocna Şugatag, prilej cu care pugilistul orădean va susţine şi câteva sparinguri. Până la 1 august boxerul orădean îşi va desfăşura activitatea tehnico-tactică şi de pregătire fizică în Oradea la sala Gym Mar Strong, sub atenta îndrumare a antrenorului Viorel Crăciunea, după care va urma un stagiu de pregatire comun la Ocna Şugatag, cu lotul de sportivi de la CSS 2 Baia Mare. Sportivul orădean va susţine sparinguri în compania unor sportivi locali, iar la Ocna Şugatag, în compania celor de la Baia Mare. Aceste stagii de pregătire vin să-l pregătească pe Macaru în vederea participării la convocările lotului naţional al României şi la Concursul Naţional De Toamnă pentru Tineret 2011.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.