Luptătorul orădean Adrian Maxim a fost selecţionat în lotul României pentru gala "Golden Fighter" programată mâine, la Timișoara. La Sala Olimpia vor avea loc zece meciuri pe reguli de K1 în care români vor lupta împotriva unor sportivi din selecţionata Chinei.

 

Maxim va urca în ring în meciul 8 cu Liu Qiliang la categoria 65 kg, confruntarea fiind preconizată să se desfăşoare pe durata a trei reprize de trei minute. "Va fi primul meci din acest an în care voi lupta în România, tot anul acesta se fac zece ani de când nu am mai luptat în Timișoara. Vin după o perioada bună de pregătire din Anglia, efectuată împreună cu antrenorul Horia Radulescu. Totodată țin să le mulțumesc şi celor care m-au susținut financiar, firmei Dol Guard, domnului Nelu Costin şi Consiliului Local Girişu de Criş în frunte cu domnul primar Ioan Paşca", a declarat ambiţiosul luptător.