După eşecul (0-2) suferit sâmbătă în faţa Daciei Mioveni antrenorul Gheorghe Ghiţ nu se mai află în graţiile conducerii FC Bihor. Dezamăgiţi de rezultat, dar şi de prestaţia echipei, oficialii orădeni au început căutările pentru desemnarea unui alt antrenor principal. Deocamdată s-au oprit asupra lui Adrian Falub (39 de ani), liber de contract după ce în urmă cu aproape o lună a fost demis de la FCM Târgu Mureş.

Ar putea fi anunţat astăzi
Falub este în tratative cu FC Bihor şi a urmărit, ieri, din tribuna oficială a Stadionului "Iuliu Bodola" meciul amical pe care echipa orădeană l-a susţinut în compania formaţiei secunde a campioanei Ungariei, Debrecen VSC. "Sunt discuţii cu Falub, dar, deocamdată, nu e stabilit nimic. Mâine (n.r. - astăzi) vom şti mai multe", a spus Cătălin Sărmăşan, cel care l-a însoţit pe Falub la meci. Adrian Falub are trei promovări în prima ligă, cu U Cluj (2007), Unirea Alba Iulia (2009), FCM Târgu Mureş (2010) şi a mai antrenat pe Sportul Studenţesc (2008-2009).

Remiză fără gol cu Debrecen II
FC Bihor nu reuşeşte să marcheze pe teren propriu nici în amicale, ieri gruparea orădeană remizând (0-0) cu Debrecen II, după încă o evoluţie slabă. Gazdele, la care a debutat Şerban Moraru, fratele jurnalistului Radu Moraru, realizatorul emisiunii "Naşul", au început cu o formulă apropiată de cea de bază, dar au practicat acelaşi joc anost, lipsit de clarviziune şi fantezie. Oaspeţi au jucat dezinvolt, cursiv şi au avut şase ocazii importante, printre care şi o bară. După pauză, "rezervele" formaţiei orădene au mai animat partida, dar chiar şi aşa, FC Bihor nu a reuşit să expedieze măcar un şut pe poarta adversă! Sulea (48) şi Danci (86) au reluat din marginea careului mic, respectiv mare puţin pe lângă poartă, în timp ce ungurii s-au arătat periculoşi o dată, când Lupu şi Fildan l-au blocat pe Kulcsar (75).
Altfel, Cătălin Chiş s-a ales cu o accidentare în acest meci şi a devenit incert pentru confruntarea de sâmbătă, cu Poli Iaşi.
FC Bihor: Bartos - Moraru, Muscă, Ianchuk, S. Tegzeş - Chiş, Deaconescu, Sorian - Bârză, Fl. Negru, Fl. Pop. Antrenor principal: Gheorghe Ghiţ. Au mai jucat: Fildan - Sulea, Copil, Petrache, Hadji, Danci, Ţoca, Lupu, Coroian, Birtalan.
DVSC II: Verpecz - Nagy, Mate, Szücs, Korhut - Kulcsar, Spitzmuller, Gal, Rezes - Farkas, Romano. Antrenor principal: Herczeg Andras. Au mai jucat: Poser, Dombi, Szilagy, Balajti, Mocanszki, Kuti, Albert.