ACS Sepsi Sf. Gheorghe - CSU CSM Oradea - Înfruntă un adversar de valoare apropiată
Dacă nu ar fi privată încă de aportul mai multor jucătoare (5), echipa pregătită de Doina Ardelean ar fi avut şanse mari să obţină un rezultat pozitiv în penultima etapă (a 10-a) a turului. CSU CSM Oradea întâlneşte astăzi, de la ora 11.00, în deplasare, vecina de clasament (locul 9), Sepsi Sfântu Gheorghe.
Deşi ambele formaţii au solicitat federaţiei amânarea cu o săptămână a acestui duel, regulamentul ar fi permis ca jocul să se dispute cel târziu miercuri. În aceste condiţii, amânarea doar cu trei zile fiind inutilă, partida se va juca la data stabilită iniţial. De la "infirmerie" au revenit Bianca Mîrcă şi Mădălina Pantea, dar, în mod evident, nivelul fizic la care cele două se află nu este unul corespunzător competiţiei. Pentru a evita noi accidentări, toată săptămâna au fost efectuate antrenamente care au avut rolul să întărească musculatura şi articulaţiile, doar ultima zi fiind dedicată pregătirii cu mingea. Aparent, Sepsi Sfântu Gheorghe este un adversar de calibru apropiat, abordabil, dar care totuşi evoluează pe teren propriu şi are în componenţă jucătoare experimentate. Echipa din Covasna a bifat două victorii în această stagiune, una dintre ele fiind în compania lui Naţional Braşov, 27-30 pe terenul acesteia chiar etapa trecută, loc unde orădencele au fost învinse la 10 goluri diferenţă. În aceste condiţii, principalul obiectiv va fi evitarea altor accidentări, iar dacă adversarul o va permite, de ce nu chiar victoria.
Celelalte jocuri ale etapei: CSU de Vest Timişoara - Naţional Braşov, CSM Slatina - SCM Piteşti, CSU Reşiţa - Avram Iancu Arad şi CSM Bistriţa - Cetate Devatrans. Mureşul Tg. Mureş va sta. În clasament primele locuri sunt ocupate în ordine de Cetate Devatrans (24p), CSM Bistriţa (24p) şi CSM Slatina (18p) şi SCM Piteşti (18p), toate după 8 jocuri disputate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.