Acord cu Ambruş
Folosit 60 de minute în meciul de sâmbătă, Daniel Ambruş (26 ani) a convins conducerea tehnică că merită transferat, cu toate că adversarul (CF Bihorul Beiuş) nu a pus mari probleme. "E un jucător matur, pe care îl ştiam mai demult. E o soluţie în defensivă", a precizat antrenorul Gheorghe Silaghi. Ambruş a evoluat ultima oară la Corvinul Hunedoara, iar în această vară s-a aflat în probe la Dinamo II şi CS Otopeni. Fundaşul s-a înţeles cu conducerea orădeană şi va semna un contract pe trei ani.
Altfel, George Iancu (CS Predeal) a fost trimis acasă după meciul cu beiuşenii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.