32 de jucători consideraţi de perspectivă din eşaloanele doi şi trei au încercat marţi, la Cluj-Napoca, să-l convingă pe antrenorul Florin Marin că, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, ar putea face pasul spre echipa naţională de tineret. Printre cei testaţi s-au regăsit şi fotbalişti de la FC Bihor (6) şi CF Liberty Salonta (3). Protagoniştii trialului au fost repartizaţi în două echipe, "roşii" şi "galbeni", care au încheiat nedecis (1-1), golul primei formaţii fiind reuşit de orădeanul Ciprian Popescu. Tot la "roşii" au mai evoluat şi colegii săi de club Achim, Pătraşcu, Cisteian, Bugiu şi Balea, în timp ce salontanii L. Rus, Olari şi Ianc au făcut parte din efectivul "galbenilor". Martori oculari susţin că mijlocaşul Sebastian Achim l-a impresionat pe tehnicianul lotului de tineret prin tehnicitate şi clarviziune în joc, iar Florin Pătraşcu a evoluat cu siguranţă în linia defensivă. Jucătorii remarcaţi vor fi monitorizaţi, în continuare, iar în perioada următoare, o selecţionată cuprinzând fotbalişti din toate cele trei serii ale Diviziei B va întâlni lotul de tineret. Alături de cele două grupări bihorene, la acţiunea de selecţie pentru completarea naţionalei "mici" au mai avut reprezentanţi Olimpia Satu Mare (7), Unirea Sânnicolau Mare, Unirea Dej (câte 4), Universitatea Cluj-Napoca, Tricotaje Ineu, CS Deva (câte 2), IS Câmpia Turzii şi Hexe Jebel Timişoara (Divizia C, 1).