Sala LPS Bihorul a fost gazda, ieri dimineaţă, a unui antrenament organizat de Academia de Handbal din Oradea în cadrul unei tabere de o săptămână la care participă junioare locale. La finalul şedinţei de pregătire, cele şapte jucătoare au avut ocazia de a dialoga cu fosta internaţională maghiară, Gabriella Szücs, componentă a vicecampioanei HCM Baia Mare.

După o pregătire temeinică condusă de antrenorul Vasile Kovacs, care a durat ceva mai mult de o oră, tinerele handbaliste orădene au avut ocazia de a o avea în mijlocul lor pe fosta componentă a echipelor Oltchim Vâlcea şi HC Zalău, dar şi a naţionalei Ungariei, Gabriela Szücs. Actuala jucătoare a vicecampioanei HCM Baia Mare a revenit cu plăcere în oraşul ei natal, discutând deschis cu speranţele de mâine ale handbalului orădean.

A început handbalul la Oradea

"Am acceptat cu mare plăcere invitaţia antrenorului Vasile Kovacs, pentru că am revenit la Oradea, oraşul în care am copilărit şi am început handbalul" - a spus interul stânga al formaţiei băimărene, care nu demult a evoluat chiar la Oradea, la turneul final al Cupei României, îmbrăcând tricoul formaţiei HC Zalău. Cu formaţia sălăjeană, Gabi Szücs a jucat o finală şi o semifinală a Cupei EHF (în 2012, la Oradea, cu Lada Togliatti, respectiv în 2013). Întrebată de sacrificiile pe care le cere activitatea de handbalistă, Gabi a spus că sunt multe lucruri pe care le-a pierdut de-a lungul anilor (în timp ce prietenele sale erau la joacă ori la distracţie, ea mergea mereu la antrenamente, când alţii erau în vacanţă, ea era în cantonament la mare sau la munte), dar toate aceste  sacrificii au fost răsplătite de momentele victorioase ori de amintirile memorabile pe care le-a trăit. "Un reper important în cariera mea a fost perioada petrecută la Oltchim, unde am jucat trei ani, unde am reînvăţat limba română şi unde m-am simţit foarte bine, dar nu voi uita niciodată, chiar dacă am pierdut, finala Cupei EHF de la Oradea, unde am fost primită cu deosebită căldură de public, la fel cum o amintire pe viaţă vor rămâne şi Jocurile Olimpice de la Beijing, unde m-am simţit cu adevărat împlinită, deşi am ratat podiumul, clasându-ne doar pe locul patru cu reprezentativa Ungariei" - a mai adăugat handbalista.

Vrea să devină juristă

Deşi a început handbalul la Oradea, la vârsta de 11 ani, sportiva a cunoscut consacrarea în Ungaria, la Debreţin, unde s-a mutat alături de familie la începutul anilor 90. Locuieşte şi în prezent în oraşul maghiar (a ales Baia Mare pentru a fi mai aproape de familie), aflat la doar 60 de km de Oradea, unde este stundentă la drept. "Pe primul loc e handbalul, dar mă gândesc şi la ce voi face după ce îmi voi încheia cariera. De mică am fost pasionată de drept şi doresc să devin juristă şi să mă ocup de probleme sportive, în special de cele care ţin de angajamentele încheiate între sportivi şi cluburi" - a mărturisit Gabi. Înainte de a-şi lua rămas bun de la handbalistele orădene ea s-a fotografiat cu acestea şi a oferit câteva autografe.

Pun bazele unei echipe feminine

Acţiunile organizate de persoanele care se ocupă de destinele Academiei de Handbal vor continua luni, de la ora 9.00, la Arena Antonio Alexe fiind programată o nouă şedinţă de pregătire, la care vor lua parte şi jucătoare senioare, urmată de o conferină de presă. Asta pentru că se doreşte foarte mult ca Oradea să redevină în circuitul naţional feminin, scopul fiind acela de a forma o echipă care să se lupte pentru promovarea în Liga Naţională. Un deziderat care sună frumos şi care, atins, ar mai putea îndulci din amărăciunea trăită de iubitorii locali ai sportului cu mingea mică după atâtea insuccese, dar şi ghinioane trăite de formaţia masculină.