A plouat şi cu goluri - Poiana Budureasa - Crişul Aleşd 5-2 (4-0)
Teren: Secături
Spectatori: 37
Marcatori: Oraş 11, 25, Silaghi 21, Sbertea 43, 84 (11m) / B. Coste 50, 82
Remarcaţi: Sbertea, Ştefan, Rif, Turcan / Iacob, B. Coste, Fogaraşi
Cartonaşe galbene: Silaghi / Ţinc
Cartonaşe roşii: Cuc / Olar, după încheierea partidei, pentru îmbrânceli reciproce
Poiana: Sere - Sabău, R. Bogdan (80 Cuc), Ştefan, Toma (70 Merce), Turcan, L. Bogdan, Sbertea, Silaghi (64 Lazea), Oraş (70 Gruie), Rif.
Antrenor: Sandu Balaj.
Crişul: Barabaş - Fora, Cătană, Kovesdi, Urs, Fogaraşi, Iacob, Ţinc (46 Bodiuţ), B. Coste, Zetocha (66 F. Madar), Olar.
Antrenor: Ciprian Fogaraşi.
Arbitri: Andrei Sztanyik - la centru, Marius Chereji şi Nicolae Tătar, asistenţi.
Observator AJF: Gheoghe Pirte.
O ploaie rece şi densă s-a abătut peste ''Secături'' înaintea începerii partidei, una care nu s-a oprit nici o clipă, dar care a ''adus'' şi multe goluri, savurate însă de o asistenţă rarefiată. De altfel cu ocazia acestui meci s-a înregistrat cel mai redus număr de spectatori de când budurenii evoluează în Liga a IV-a.
Gazdele şi-au arătat intenţiile ofensive încă din startul partidei, dar Sbertea (4,6) a şutat puţin alături. Golul însă a venit foarte repede în urma unei faze bine lucrate când, din poziţie exccelentă, Rif s-a dovedit altruist, pasând la întâlnire pentru Oraş (11), care a îndeplinit formalitatea, 1-0. Sbertea a şutat în diagonală, iar mingea, după ce a lovit un fundaş advers, a ricoşat în genunchiul lui Silaghi (21), poposind în plasă, 2-0. Un şut formidabil de la 30 metri nu a putut fi reţinut de Barabaş, iar pe fază Oraş (25) a mărit diferenţa (3-0). Oaspeţii au protestat la adresa tuşierului, cum au mai făcut-o de câteva ori, de multe ori însă ei făcând exces de zel. Sbertea (43) a trimis o ''torpilă'' formidabilă de la 35 de metri care a poposit în vinclul porţii, stabilind scorul la pauză, 4-0. Pe durata primei reprize, oaspeţii au şutat o singură dată pe spaţiul porţii, în urma unei lovituri libere executată de Iacob (44). Surprinzător, partea a doua a început în nota de dominare a aleşdenilor, iar după ce Iacob (48) a trimis puţin alături, B. Coste (50) a înscris, 4-1, din careul mic, în urma unui corner. Oaspeţii puteau chiar reduce diferenţa, însă Sere a avut un reflex formidabil, în situaţie de unu la unu, plonjând la picioarele lui Iacob (57), pentru ca cei doi să mai fie protagoniştii unei faze asemănătoare (63), când din nou portarul gazdelor a ieşit în evidenţă. Oraş (69) a ratat monumental, pentru ca incisivul B. Coste (82) să profite de o greşeală a apărării gazde, 4-2. Cel mai bun jucător de pe teren, Sbertea (84) a fixat scorul final, 5-2, în urma unei lovituri de pedeapsă, consfinţind o victorie categorică a budurenilor. După fluierul final al meciului, cei doi ''cocoşi'', Cuc şi Olar, care au avut ceva de împărţit şi pe gazon, au primit, în drum spre vestiare, cartonaşul roşu, pentru loviri reciproce.



nu vorbiti de popa ionel baiat de baiat nu bea mult non stop
Ionel Popa=WC public
nu stiu cine scrie de popica asa ceva...jur este unu dintre cei mai buni ziaristi locali...daca vrea sa te fac varza ..te face...dar nu se coboara la nivelul vostru...;bravo popica;..!!!hai budureasa!!!bravo baieti!!!puteti sa castiga orice meci...
10 spectatori cu tot cu oamenii de ordine si cu un politai. Nu stiti nici numara la ce artcole sa ne asteptam
Popica=WC