La Baza "Sănătatea" a debutat, sâmbătă, ediţia 2007 a Trofeului "Ţiriac - Gavella". Inclus în circuitul turneelor "futures", dotate cu premii de 10.000 USD, turneul este penultimul din cele 18 programate în acest an. Competiţia a debutat cu partidele din calificări, jocurile de pe tabloul principal de 32 urmând a se disputa începând de mâine. În calificări participă 38 de jucători (dintre care 30 de români), opt dintre ei urmând să obţina dreptul de a juca pe tabloul principal. Principalii favoriţi ai turneului de la Oradea sunt: 1. Martin Alund (Argentina), nr. 432 ATP; 2. Artemon Apostu-Efremov (România), nr. 500 ATP; 3. Andrei Mlendea (România), nr. 591 ATP; 4. Adrian Gavrilă (România), nr. 600 ATP; 5. Alexandru Luncanu (România), nr. 655 ATP; 6. Yannick Martens (Belgia), nr. 630 ATP, etc. De notat faptul că principalul favorit, Martin Alund, a disputat, ieri, finala turneului "futures" de la Arad, unde a fost învins, în mod surprinzător, de Marius Copil (nr. 1222 ATP), care era doar cap de serie nr. 20. Organizatorii competiţiei de la Oradea au acordat cele două wild-card-uri de care au beneficiat pentru tenismenii orădeni Răzvan Copil şi Alexandru Stohor, ambii legitimaţi la CS Sănătatea.