După ce a încheiat un sezon perfect în cel de-al doilea eşalon handbalistic al ţării, echipa CSM Oradea, la fel ca FC Bihor, nu ştie în ce direcţie se îndreaptă.

Din păcate sportul în oraşul de pe Crişul Repede nu este sprijinit de autorităţile locale aşa cum se întâmplă în alte părţi şi cum ar fi normal într-o urbe cu pretenţii cum dorim să credem că este Oradea. Nu cu mult timp în urmă, Primăria anunţa că urmează să înceteze finanţarea echipei de fotbal FC Bihor sub pretextul lipsei de performanţă. În acest context, cum se poate explica faptul că o echipă precum cea de handbal masculin, care a reuşit un parcurs perfect obţinând victorii pe linie în toate etapele disputate în Divizia A, reuşind astfel promovarea în Liga Naţională, să fie lăsată de izbelişte? Dacă se vorbeşte despre preformanţă, ceea ce au făcut hanbaliştii de la CSM Oradea cum se numeşte?

Performanţă răsplătită cu tăieri

Cu atât mai meritorie este realizarea elevilor lui Sebi Tudor, cu cât, în timpul campionatului, după un parcurs fără greşeală până la acel moment bugetul echipei a fost redus inexplicabil cu 30% şi chiar şi în aceste condiţii lucrurile şi-au urmat firesc cursul normal neexistând nicio sincopă în jocul formaţiei orădene. La finalul campionatului, atunci când starea de spirit trebuia să fie excelentă, echipei şi conducerii tehnice li s-a mulţumit pentru realizare, dar au fost informaţi în acelaşi timp că nu vor exista bani pentru a evolua în Liga Naţională. Dacă criteriul obligatoriu pentru finanţare este performanţa, atunci de ce nu rămâi fidel acestui principiu? De ce fiecare sport şi implicit finanţarea acestuia are criteriu diferit de evaluare? Se vorbeşte despre principii şi valori ale lumii civilizate, dar de ce ele nu sunt respectate în acest caz? Cu siguranţă sunt mulţi oameni care nu consideră sportul ca fiind o prioritate pentru oraş, dar dacă ne dorim să fim consideraţi un oraş european este imposibil de conceput ca acest fenomen să dispară din Oradea. În condiţiile date, vine o altă întrebare firească: ce se va întâmpla în momentul în care polo-ul şi baschetul o vor lua pe o pantă descendentă cum e firesc să se întâmple în sport? Se va stopa finanţarea şi către aceste secţii ale CSM-ului? Primăria unui oraş de asemenea dimensiuni să nu fie capabilă să găsească resurse de sprijinire a sportului?

Jucătorii de bază au părăsit echipa

Revenind la situaţia concretă a secţiei de handbal masculin, se ştie că în momentul de faţă doar patru jucători şi-au prelungit contractele. Spre exemplu, doi dintre componenţii de bază ai echipei, Cântec şi Iştoc, şi-au găsit alte angajamente, primul la o echipă fruntaşă a Ligii Naţionale, Potaissa Turda, iar al doilea a plecat în Germania. În aceeaşi situaţie sunt şi restul handbaliştilor, dornici să evolueze la echipe care ştiu să respecte performanţa şi valoarea. Antrenorul Tudor este dezamăgit de faptul că nu s-a găsit de cuviinţă ca şi handbaliştii să fie premiaţi pentru că şi ceea ce au făcut ei se cheamă performanţă. Acesta se declară rezervat în privinţa viitorului echipei chiar dacă în următoarea perioadă urmează să aibe o întâlnire importantă pe această temă. La rândul său, Sebi Tudor are o ofertă să lucreze în Liga Naţională, dar încă ezită să accepte această variantă.  Aceasta este realitatea din sportul orădean care nu face cinste unui asemenea oraş. Handbalul, care alături de fotbal şi baschet, se află printre cele mai populare sporturi, este lăsat de izbelişte. Este cu atât mai supărător acest fapt cu cât CSM Oradea a luat fiinţă tocmai pentru ca echipa de handbal să ajungă să evolueze în Liga Naţională şi nu în anonimatul celui de-al doilea eşalon...