Brazilia este ţara care exportă cei mai mulţi fotbalişti în campionatele profesioniste, potrivit unui studiu dat publicităţii de Observatorul de fotbal CIES, în timp ce România se află pe locul 38 în lume.
Sport
Președintele AJF Bihor despre fotbalul județean - „Toate competițiile de seniori se vor încheia pe teren”
Dacă președintele AJF Suceava, ținând cont de focarul de infecție din acel județ, a decis să anuleze campionatele pe care le organizează, nu la fel se întâmplă în restul țării. Celelalte asociații județene de fotbal respectă recomandarea FRF, aceea care prevede ca întrecerile de seniori, cel puțin, să fie încheiate exclusiv pe terenul de joc.
- 20 Aprilie 2020
- Citeste
Scenariu de lucru propus de LPF - Fotbal până pe 26 iulie
Liga Profesionistă de Fotbal a realizat un program de desfăşurare a etapelor rămase din campionat, deşi data reluării Ligii I este incertă.
- 20 Aprilie 2020
- Citeste
Cel mai bun șahist al lumii - Învins de un tânăr de 16 ani
Un iranian în vârstă de 16 ani a şocat lumea şahului după ce l-a învins pe campionul mondial la şah Magnus Carlsen în finala Banter Blitz Cup. Alireza Firouzja a câștigat în fața norvegianului cu scorul de 8.5-7.5, adjudecându-și premiul de 14.000 de dolari.
- 20 Aprilie 2020
- Citeste
Mai târziu ca niciodată - Turul Franței, spre sfârșitul lunii august
Ediţia 2020 a Turului ciclist al Franţei se va derula între 29 august şi 20 septembrie, cu startul la Nisa şi sosirea la Paris, conform noii programări confirmate miercuri de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI).
- 16 Aprilie 2020
- Citeste
Scrisoarea selecționerului Mirel Rădoi pentru suporterii români
Mirel Rădoi, selecţionerul echipei naţionale, le-a transmis un mesaj românilor prin intermediul site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Antrenorul le-a promis suporterilor primei reprezentative că naţionala de seniori va reuşi să obţină rezultate bune în viitor.
- 16 Aprilie 2020
- Citeste
Noi modificări la Legile jocului de fotbal - Vor intra în vigoare la 1 iunie
Adunarea Generală Anuală a International Football Association Board a avut loc la Belfast (Irlanda de Nord), iar în urma acesteia au fost operate mai multe modificări la regulamentul jocului de fotbal. Acestea vor intra în vigoare începând cu 1 iunie 2020.
- 15 Aprilie 2020
- Citeste
Gest caritabil în Săptămâna Mare - Bogdan Nicolescu și-a scos la licitație maieul
Cel mai important jucător român din lotul campioanei naționale la baschet masculin și-a scos la licitație maieul cu care a jucat în preliminariile Ligii Campionilor. Scopul acestui gest a fost acela de a sprijini eforturile familiei băiețelului Noel, cel care are nevoie de o sumă imensă pentru tratament.
- 15 Aprilie 2020
- Citeste
FRF „umblă” la regulamente - Grup de lucru pentru modificări și completări
Pauza competițională forțată, cauzată de pandemia de coronavirus, a determinat Federației Române de Fotbal (FRF) să creeze un grup de lucru pentru modificări și completări la regulamente.
- 15 Aprilie 2020
- Citeste
Cristian Achim, despre jocul defensiv în baschet - Curs online pentru antrenorii de baschet
Cu 25 de ani de carieră în spate, Cristian Achim, tehnicianul campioanei României la baschet masculin, este cel mai longeviv antrenor din sportul cu mingea la coș practicat pe plaiurile mioritice. Cu o asemenea experiență în spate, dar și cu mai multe trofee în palmares, Achim a susținut recent un curs online pentru antrenorii interesați de viziunea sa în ceea ce privește jocul defensiv.
- 15 Aprilie 2020
- Citeste


