471 meciuri în prima ligă - Dănciulescu l-a depăşit pe Burebista
Atacantul formaţiei Dinamo Bucureşti, Ionel Dănciulescu, a ajuns, după etapa a XX-a a Ligii I, la numărul de 471 de meciuri disputate în prima ligă, depăşindu-l pe fostul portar Costel Câmpeanu, poreclit "Burebista" datorită longevităţii carierei sale. Dănciulescu se situează în acest moment pe locul patru în ierarhia all-time şi îl despart 20 de partide pentru a deveni liderul acestui clasament, condus din 1987 de Costică Ştefănescu.
Meciul de la Târgu Jiu contra formaţiei Pandurii Târgu Jiu a fost pentru Dinamo al 1.900-lea din primul eşalon. Acelaşi meci a însemnat pentru tehnicianul dinamoviştilor, Liviu Ciobotariu, cel de-al 50-lea în calitate de principal la nivelul Ligii I. Petrolul Ploieşti a suferit în Giuleşti, pe terenul unei rivale, FC Rapid, cea de-a 500-a înfrângere pe prima scenă. Tot la acest meci, rapidistul Ciprian Deac s-a aflat la meciul 100 în Liga I. În cadrul etapei a XX-a a Ligii I şapte fotbalişti au debutat pe prima scenă: Laionel (Astra Ploieşti), Drugă (Ceahlăul Piatra Neamţ), R. Dumitru (Pandurii Târgu Jiu), Alvaro Silva, Younes Hamza (ambii Petrolul Ploieşti), Anderson si Nsereko (ambii FC Vaslui). Un debut s-a înregistrat şi la nivelul arbitrilor, în persoana clujeanului Horaţiu Feşnic (22 ani), ezitant în meciul Astra - CS Mioveni (3-1). Tot în week-end-ul trecut, pentru prima oară în acest sezon Sportul Studenţesc a legat două victorii consecutive.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.