Ieri la prânz, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor ar fi trebuit să se încheie procedura de confirmare a participării echipelor de juniori "C", "E", şi "F" la returul campionatului 2003 pentru prima categorie, respectiv la startul unei noi ediţii d
Sport
Fotbal: etapă agitată în Campionatul Municipal
Eliberaţi de presiunea psihologică, pe care căpitanul echipei, Victor Mihalcea ( plecat în vacanţă pe meleagurile natale), o exercită asupra coechipierilor, care evoluează sub denumirea "Presa", componenţii acesteia s-au distrat, realmente, cu partenerii
- 30 Iulie 2003
- Citeste
"Amical" Steaua - Modena
Echipa Steaua Bucureşti va susţine ultimul meci amical înaintea începerii campionatului, vineri, de la ora 20.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în compania formaţiei italiene de primă ligă Modena FC. Gruparea italiană este antrenată de Albe
- 29 Iulie 2003
- Citeste
Tenis Succese orădene, la "Cupa Constructorul"
Tenismenii orădeni de la CS Voinţa Oradea, prezenţi, zilele trecute, la Hunedoara, pentru turneul de categoria a IV-a, dotat cu "Cupa Constructorul" şi rezervat copiilor, juniorilor şi seniorilor, au avut o prestaţie deosebită, reuşind patru clasări pe pr
- 29 Iulie 2003
- Citeste
"Bronz" pentru Beatrice Câşlaru
Înotătoarea româncă Beatrice Nicoleta Câşlaru a cucerit medalia de bronz în proba de 400 m mixt din cadrul Campionatelor Mondiale de la Barcelona. Câşlaru, care a fost cronometrată cu timpul de patru minute, 41 de secunde şi 86 de sutimi, a
- 29 Iulie 2003
- Citeste
La Ţeţchea, Cupa de Vară a ajuns la ediţia a IV-a
Prilej de sărbătoare, de bucurie, de întâlnire prietenească a tuturor locuitorilor din cele patru sate ale comunei Ţeţchea şi nu numai, "Cupa de Vară" cunoaşte, de la an la an, dimensiuni sporite. Dacă, în primele ediţii, caracterul
- 29 Iulie 2003
- Citeste
Hănescu - locul 82 în ierarhia ATP
Tenismanul Victor Hănescu ocupă locul 82, cu 50 de puncte, în clasamentul ATP, dat publicităţii, ieri, la Monte Carlo. Alţi români prezenţi în clasamentul mondial ocupă următoarele locuri: Adrian Voinea - 89, cu 44 de puncte, Andrei Pavel - 1
- 29 Iulie 2003
- Citeste
Moldovenii au dominat memorialul "Eugen Preda"
Desfăşurat timp de o săptămână, la Casa de Cultură din Marghita, turneul internaţional de şah Memorial "Eugen Preda" şi-a desemnat câştigătorii. Dintre cei 24 de şahişti înscrişi în concurs, s-a detaşa
- 29 Iulie 2003
- Citeste
Tengo Salonta nu "se teme" de noul regulament
Fotbal-tenis Nu demult, conducerea clubului Tengo Salonta a fost înştiinţată de Federaţia Română de specialitate despre noile regulamente de joc, ce vor fi introduse în campionatul naţional, o dată cu începerea returului. Aceste regulament
- 29 Iulie 2003
- Citeste
Meci şcoală între juniorii LPS
Continuându-şi seria meciurilor de pregătire în vederea apropiatei reluări a Campionatului Naţional de Juniori, două echipe de juniori de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul au disputat un meci şcoală, încheiat cu victoria juniorilor născu
- 29 Iulie 2003
- Citeste


