Începând de astăzi şi până duminică, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" se vor desfăşura partidele celui de-al doilea turneu final al Superligii Naţionale de polo. Campioana ultimelor trei ediţii, CSM Frigo Conti Oradea, conduce în clasament cu un avans de patru puncte, dar cum mai sunt încă cinci turnee finale, iar ultimele două confruntări ale orădenilor cu dinamoviştii au fost pierdute, elevii antrenorului Cornel Gordan ar avea nevoie de un parcurs impecabil în turneul de la Oradea.


