Selecţionerul argentinian Diego Maradona este extrem de afectat şi stă închis în casă, după eliminarea Argentinei de Germania, scor 4-0, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, a declarat medicul personal al fostului mare jucător.
Sport
Chelsea a solicitat suspendarea lui Mutu
Clubul englez Chelsea a cerut FIFA suspendarea pe termen nelimitat a atacantului Adrian Mutu, până la plata sumei de 17 milioane de euro pe care românul trebuie să o achite grupării londoneze, conform deciziei forului fotbalistic mondial, ca urmare a depistării pozitive cu cocaină a lui Mutu în 2004.
- 14 Iulie 2010
- Citeste
Cele mai bune clasări din carieră pentru Dulgheru şi Halep
Jucătoarea Alexandra Dulgheru a urcat două poziţii în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, ajungând pe locul 28 (cu 2.005 puncte), cel mai bun din cariera ei, în aceeaşi situaţie fiind şi Simona Halep, care a ajuns de pe locul 111 pe 96 WTA (cu 685 puncte).
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Începe turul II preliminar în Liga Campionilor
Ediţia 2010-2011 a Ligii Campionilor la fotbal programează, astăzi şi mâine, partidele din prima manşă a turului II preliminar. Chiar dacă numele "grele" vor intra în competiţie în turul următor sau în faza grupelor, în această fază vor evolua câteva echipe care spun ceva în fotbalul european sau altele care au deja prezenţe în grupele Ligii. În prima categorie intră Sparta Praga, Dinamo Zagreb, Partizan Belgrad sau Rosenborg Trondheim. Şi alte echipe au "bifat" deja prezenţe în grupele Ligii Campionilor. Este vorba de Debrecen, Şeriff Tiraspol, BATE Borisov etc.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Neînvinşi, dar eliminaţi!
Bioland Paleu a ratat la mustaţă calificarea în careul de aşi al Campionatului Naţional de juniori A1. În ultimul meci al turneului de la Sighetul Marmaţiei, bihorenii au terminat doar la egalitate, scor 5-5 cu formaţia gazdă, Tisa, încheind astfel grupa pe locul secund. După remiza din prima zi, 0-0 cu Vladimirescu 2003 Arad, bihorenii aveau nevoie de o victorie la două goluri diferenţă (campioana Aradului a câştigat cu 2-1 în faţa gazdelor), ori de un succes la un gol diferenţă, dar cel puţin trei goluri marcate, pentru a încheia seria pe primul loc şi a se califica în faza finală.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Cupa Presei la badminton şi fotbal-tenis
Într-o perioadă de vacanţă competiţională la majoritatea disciplinelor sportive, Asociaţia Sportul pentru Toţi (ASPT) Bihor, în colobarare cu Direcţia pentru Sport din judeţul nostru, organizează la sfârşitul săptămânii două concursuri rezervate amatorilor.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Muller, golgeter şi cel mai bun tânăr jucător
Mijlocaşul echipei naţionale a Germaniei, Thomas Muller (20 de ani), a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător, dar şi câştigător al Ghetei de Aur la Cupa Mondială din Africa de Sud.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Diego Forlan, jucătorul turneului
Atacantul Uruguayului, Diego Forlan (31 de ani), a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Africa de Sud. Desemnarea lui Forlan, marcator a cinci goluri la Cupa Mondială, reprezintă o surpriză, deoarece el nu a disputat finala, iar printre nominalizaţi se aflau trei spanioli (Villa, Xavi, Iniesta) şi doi olandezi (Robben, Sneijder). Forlan, care a marcat cinci goluri la Cupa Mondială, a încheiat turneul pe locul patru cu naţionala Uruguayului.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Noul lider în clasamentul FIFA
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Finala cu cele mai multe cartonaşe
Spania - Olanda a fost finala Cupei Mondiale cu cele mai multe cartonaşe acordate în întreaga istorie a competiţiei. Arbitrul englez Howard Webb a acordat 14 cartonaşe galbene şi unul roşu, văzut de olandezul Heitinga în minutul 109.
- 13 Iulie 2010
- Citeste


