Cu un lot remaniat şi cu un nou staff tehnic, FC Bihor şi-a început sâmbătă seria meciurilor amicale. Primul adversar a fost echipa de Liga a IV-a, Unirea Valea lui Mihai, în faţa căreia orădenii s-au impus la limită (1-0), după o prestaţie neconcludentă. Partida a avut loc pe Stadionul "Iuliu Bodola" în faţa câtorva microbişti curioşi să vadă noua faţă a formaţiei lor favorite.
Sport
Luceafărul a învins Viitorul Borş
După aproape două săptămâni de la reluarea pregătirilor, Luceafărul Oradea a disputat sâmbătă un joc amical cu Viitorul Borş, de care a dispus cu 3-1 (3-0). Două dintre goluri au fost reuşite de jucători nou veniţi, şteianul George Bogdan şi orădeanul Răzvan Ardelean, iar o dată a mai punctat şi Adrian Micaş.
- 19 Iulie 2010
- Citeste
CF Bihorul Beiuş, "set" câştigat la 0
Pe o căldură sufocantă, echipa de Liga a III-a CF Bihorul Beiuş a susţinut, sâmbătă, un joc amical cu Vida Pomezeu, componentă a seriei a III-a din Liga a V-a la fotbal. S-a jucat pe durata a trei reprize a câte 30 de minute, beiuşenii având câştig de cauză, scor 6-0.
- 19 Iulie 2010
- Citeste
Luceafărul II merge mai departe
Continuă aventura echipei satelit a Luceafărului Oradea în Cupa României, ediţia 2010-2011. În prima fază naţională a competiţiei KO, tânăra grupare orădeană a eliminat pe FC Barcău Nuşfalău, care activează în Liga a IV-a Sălaj. Nou promovată în eşalonul patru, Luceafărul II a tranşat pe final duelul de la Sântion, impunându-se până la urmă cu 5-2 (1-1).
- 19 Iulie 2010
- Citeste
Perechea Tecău-Lindstedt a triumfat la Bastad
Horia Tecău şi Robert Lindstedt (România/Suedia) au câştigat finala probei de dublu din cadrul turneului de la Bastad, dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
- 19 Iulie 2010
- Citeste
Cornelia Deiac, în lotul pentru "Europenele" de atletism
Consiliul Federal al Federaţiei Române de Atletism (FRA) a anunţat lotul naţional care va participa la Campionatele Europene din 27 iulie - 1 august, de la Barcelona, acesta fiind format din 33 de sportivi (21 la femin şi 12 la masculin). Atletismul orădean este reprezentat de Cornelia Deac, campioana naţională en-titre în proba de săritură în lungime.
- 19 Iulie 2010
- Citeste
Atleţii orădeni şi-au făcut "numărul" la Naţionale
Desfăşurate pe Stadionul "Dinamo" din Capitală, Campionatele Naţionale de atletism pentru seniori şi tineret au consemnat noi succese pentru atleţii orădeni, aceştia numărându-se printre protagoniştii concursului. Atleţii orădeni s-au întors acasă cu o salbă de 13 medalii, dintre care 4 de aur, două de argint şi 7 de bronz. Şase medalii (1-0-5) au fost cucerite în întrecerea seniorilor, celelalte şapte (3-2-2) fiind obţinute la tineret.
- 19 Iulie 2010
- Citeste
Luceafărul II joacă în Cupa României
Câştigătoarea etapei judeţene Bihor a Cupei României la fotbal, Luceafărul II Oradea, joacă astăzi în faza naţională a popularei competiţii. Tânara echipă orădeană pregătită de Florin Farcaş şi Cosmin Brândaş evoluează pe teren propriu, la Sântion, contra reprezentantei judeţului Sălaj, CS Barcău Nuşfalău. Partida se dispută într-o singură manşă, de la ora 17.30.
- 17 Iulie 2010
- Citeste
Primul amical pentru FC Bihor
- 17 Iulie 2010
- Citeste
Cupa Justiţiei şi-a desemnat câştigătorii
A fost nevoie de disputarea a 58 de meciuri, la simplu şi la dublu, pe durata unei săptămâni întregi pentru ca ediţia 2010 a Cupei Justiţiei la tenis să-şi desemneze câştigătorii. Cei 24 de jurişti, procurori, judecători sau notari bihoreni au ales pe cei mai buni tenismeni dintre magistraţi, dar şi pe cei mai buni magistraţi dintre tenismeni, bineînţeles, pentru acest an...
- 17 Iulie 2010
- Citeste


