Ambele reprezentante ale Bihorului evoluează astăzi pe teren propriu în etapa a 11-a din eşalonul trei în compania unor formaţii de la mijlocul clasamentului. Luceafărul Oradea întâlneşte CFR Simeria, iar CF Bihorul Beiuş se duelează cu Naţional Sebiş. Ambele partide încep la ora 14.00.
Sport
Ziua şi derby-ul în Liga I la fotbal
Etapa a 14-a din Liga I la fotbal programează patru derby-uri, câte unul în fiecare zi în care sunt programate meciuri. "Balul" va fi deschis în Bănie, unde renăscuta echipa a Craiovei primeşte vizita liderului, Oţelul Galaţi. Ultimele rezultate ale elevilor lui Victor Piţurcă va crea probabil "nebunie" pe "Ion Oblemenco", astfel că există premisele unui succes al oltenilor, care să le continue asaltul spre locurile de Cupele Europene. * În meciul inaugural al rundei, revelaţia Gaz Metan Mediaş va primi vizita Gloriei Bistriţa, oaspeţii venind după surprinzătoarea victorie obţinută în faţa Stelei. * Gorjenii de la Pandurii s-au întors din Giuleşti cu un punct, dar o puteau face chiar cu toate trei, iar acum sunt obligaţi să câştige jocul de acasă cu FCM Tg. Mureş, pentru a încerca să părăsească locurile retrogradabile. * Un alt joc cu implicaţii în lupta pentru evitarea retrogradării este programat la Ploieşti, între Astra şi FC Braşov. Cele două echipe sunt specialistele remizelor în Liga I, cu câte şapte partide terminate la egalitate. * Al doilea "şoc" al rundei are loc în Banat, FC Timişoara primind vizita moldovenilor de la FC Vaslui. Se anunţă un meci de 1x2, între singura echipă neînvinsă din campionat, cea gazdă, şi o echipă considerată de mulţi ca având cel mai bun prim "11", FC Vaslui. * Duelul "studenţilor" din Regie şi Cluj-Napoca este capital mai ales pentru gazde care, deţinând "lanterna roşie" a clasamentului, sunt obligaţi să obţină cele trei puncte puse în joc. * La patru zile după usturătorul eşec suferit în Liga Campionilor în faţa lui Bayern München , campioana CFR Cluj-Napoca joacă tot în Gruia, derby-ul cu Dinamo Bucureşti. Pentru a mai spera la recuperarea ecartului faţă de primele clasate, clujenii n-au decât varianta victoriei, dar şi oaspeţii vor încerca să "muşte", pentru a nu le permite echipelor de pe podium să se distanţeze. * Miză în mare şi în partida de la Buzău, nou-promovata, Victoria Brăneşti, şi vicecampioana ultimei ediţii, Unirea Urziceni, ocupând locuri retrogradabile. * Etapa se va încheia cu derby-ul Rapid - Steaua, un meci cu un deznodămând greu de anticipat, ţinând cont de imprevizibilitatea meciurilor de acest gen.
- 04 Noiembrie 2010
- Citeste
Ghiţ mai vrea nouă puncte în tur
Învinsă (1-2) în derbyul local cu UTA, FC Bihor speră să reia seria rezultatelor pozitive la meciul de pe teren propriu cu FC Argeş, penultima clasată în seria a II-a a ligii secunde. Antrenorul principal Gheorghe Ghiţ a declarat că s-ar mulţumi cu nouă puncte în ultimele cinci etape ale turului.
- 04 Noiembrie 2010
- Citeste
Trei echipe au obţinut "biletul" pentru optimi
Dacă campioanele Angliei şi Germaniei, Chelsea şi Bayern Munchen sunt singurele echipe cu punctaj maxim în faza grupelor, Real Madrid a smuls în extremis un punct pe San Siro, exact cât avea nevoie pentru a-şi asigura prezenţa în "primăvara" Ligii Campionilor.
- 04 Noiembrie 2010
- Citeste
Prea slabi şi pentru rezervele bavarezilor! - CFR Cluj - Bayern Munchen 0-4 (0-2)
Campioana României a fost umilită (0-4) de vicecampioana Europei, chiar dacă echipa antrenată de Luis Van Gaal a venit la Cluj cu un lot format din 13 jucători de câmp. Bayern Munchen a fost o echipă cinică, care a ucis fără milă visele de mărire ale clujenilor, care pentru a doua oară au ratat şansa de a profita de problemele de lot ale germanilor, privaţi de serviciile a şapte jucători de bază.
- 04 Noiembrie 2010
- Citeste
CSM Bucureşti a bătut campioana chiar la Ploieşti!
În Divizia A la baschet masculin, surprizele apar tot mai des. În etapa a VIII-a, a fost rândul bucureştenilor de la CSM să "detoneze" bomba, în urma victoriei repurtate la Ploieşti, pe terenul campioanei CSU Asesoft. Se adeveresc astfel vorbele antrenorului echipei CSM Oradea, Cristian Achim, care, după succesul obţinut în runda inaugurală, după prelungiri, în faţa CSM-ului din Bucureşti, declara că echipa pe care o pregăteşte a obţinut un succes important în faţa unei echipe care va produce multe surprize.
- 04 Noiembrie 2010
- Citeste
Baschetbaliştii îşi continuă ascensiunea! - SCM "U" Craiova - CSM Oradea 71-86
Considerată de oficialii multor echipe din Divizia A la baschet masculin o "nucă tare" a campionatului, CSM Oradea continuă să surprindă plăcut şi să contabilizeze puncte, indiferent de adversarul întâlnit şi de sala în care joacă. Ultima "ispravă" a echipierilor de la CSM este victoria repurtată miercuri seara, la Craiova, în faţa echipei locale SCM Universitatea. Într-o sală în care, cu câteva zile înainte, campioana en-titre, CSU Asesoft Ploieşti, a "înclinat steagul", baschetbaliştii orădeni au făcut legea şi s-au impus cu 86-71 (14-13, 26-13, 16-18, 30-27).
- 04 Noiembrie 2010
- Citeste
Program sportiv
- 03 Noiembrie 2010
- Citeste
Chivu s-a contrat iar cu Benitez
- 03 Noiembrie 2010
- Citeste
"Publicul a susţinut naţionala şi când nu merita"
Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Bihor a avut un program încărcat luna trecută, când a fost implicată în două acţiuni ale echipei naţionale de seniori a României, Trofeul Carpaţi şi partida din preliminariile Campionatului European 2012, cu Spania. Dacă organizatorii şi publicul s-au ridicat la înălţimea evenimentelor, prestaţia handbaliştilor "tricolori" a lăsat de dorit, mai ales în partida oficială cu selecţionata iberică, pierdută fără drept de apel (20-35).
- 03 Noiembrie 2010
- Citeste


