CSM Oradea a încheiat turul Diviziei A la baschet masculin pe locul 2, o performanţă excelentă pentru un club cu un buget care nu se ridică la cele ale unor echipe cu care se bate în campionat.
Sport
Au spus adio sportului în 2011...
Brazilianul Ronaldo, 34 de ani, dublu campion mondial la fotbal, pivotul american Shaquille O'Neal, 39 de ani, cvadruplu câştigător al titlului în NBA, multiplul campion la ciclism Lance Armstrong, tenismena Justin Henin se numără printre personalităţile care s-au retras din activitate în anul 2011.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Înscrieri pentru campionatul de tenis de masă
Clubul Sportiv Tibclau Oradea (preşedinte, Tibi Varady) şi-a propus organizarea unui campionat de tenis de masă pentru echipe la care sunt aşteptate formaţii alcătuite din 4-6 jucători.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Unirea Valea lui Mihai încheie anul cu probleme financiare
Revenită în eşalonul trei al fotbalului românesc după mai bine de două decenii, Unirea Valea lui Mihai a avut un parcurs onorabil în turul campionatului, încheind pe poziţia a zecea a clasamentului.
- 29 Decembrie 2011
- Citeste
Anul lui Djokovic în circuitul ATP
Sârbul Novak Djokovici a fost regele absolut al circuitului ATP în 2011, având unul dintre cele mai reuşite sezoane din istorie, cu zece titluri, dintre care trei de Grand Slam (Australian Open, Wimbledon, US Open), şi cu un final pe primul loc în ierarhia mondială.
- 28 Decembrie 2011
- Citeste
Tenis de câmp în balonul cu aer cald
Clubul Sportiv Voinţa Oradea invită şi în sezonul rece pe iubitorii tenisului să practice sportul alb în balonul cu aer cald montat pe unul din terenurile clubului.
- 28 Decembrie 2011
- Citeste
TV-SPORT
- 28 Decembrie 2011
- Citeste
Noi perspective pentru Viitorul Oradea
Club cu activitate la nivel juvenil Viitorul Oradea are planuri mari şi pentru 2012, după ce în anul din care au mai rămas câteva zile gruparea condusă şi antrenată de Dorin Mudura şi Sorin Toma a înregistrat un progres.
- 28 Decembrie 2011
- Citeste
Primii 10 tenismeni ai C. S. „Voinţa" Oradea în 2011
Criteriul principal care a stat la baza clasamentului primilor sportivi ai clubului Voinţa în acest an a fost nivelul performanţei care a trecut în faţa poziţiei ocupate în ierarhia naţională.
- 28 Decembrie 2011
- Citeste
"Olimpiada claselor" a pus în mişcare elevii din Salonta
A devenit deja o tradiţie ca la Colegiul Naţional Arany Janos (viitor CN Dacia) din Salonta să se organizeze, în fiecare toamnă, competiţii sportive menite să atragă un număr cât mai mare de elevi locali.
- 28 Decembrie 2011
- Citeste


