2009, un an excelent pentru sportivii de la LPS Bihorul
La competiţiile internaţionale (Campionate Mondiale, Europene, Jocuri Balcanice, Cupe Mondiale şi Festivalul Olimpic al Tineretului European) sportivii de la LPS Bihorul au cucerit nouă medalii (2 de aur, 3 de argint şi 4 de bronz), iar la întrecerile naţionale au fost obţinute 46 de medalii (23-10-13). În 2009, Liceul Sportiv a cuprins 1214 sportivi, dintre care 447 de sportivi legitimaţi. "Ca număr de medalii, suntem cam la nivelul anului precedent. Avem, în schimb, un plus în ceea ce priveşte participările internaţionale, unde au fost cucerite mai multe medalii, fapt care denotă un progres calitativ. Cele mai multe medalii au fost obţinute la judo, atletism şi lupte greco-romane. Sperăm ca şi în 2010 să avem rezultate cel puţin la fel de bune, precum şi mai mulţi sportivi la loturile naţionale", a precizat directorul adjunct al LPS Bihorul, prof. Lucian Stance. Clubul orădean a avut 21 de sportivi selecţionaţi la loturile naţionale şi olimpice în sezonul trecut, dintre care doi la atletism (Sergiu Foltuţ, Ligia Grozav), zece la baschet (Török Roland, Stretea Mate, Sergiu Pop, Krausz Andreas, Cătălin Horga, Radu Tebieş, Andrei Ciordaş, Ionuţ Bojani, Antoniu Zăpodeanu, Alexandru Hulea), şapte la judo (Larisa Florian, Andreea Florian, Lorena Podelenczki, Maria Leuce, Farkas Bertalan, Sorin Petrică, Beniamin Carţiş) şi doi la lupte greco-romane (Szücs Laszlo şi Tamas Laszlo) .
În ceea ce priveşte rezultatele internaţionale, este de remarcat performanţa Larisei Florian, medaliată cu aur atât la Cupa Mondială, desfăşurată la Gyor (Ungaria), cât şi la Campionatul Balcanic, găzduit de oraşul elen Larisa. Şi prezenţele la loturile naţionale de baschet juniori ale sportivilor Török Roland, Stretea Mate, Sergiu Pop şi Krausz Andreas sunt reuşite demne de menţionat, precum şi rezultatele excelente de la judo ale sportivilor Patricia Petras, Szücs Laszlo şi Sorin Petrică. În competiţiile interne, cele mai bune rezultate le-au obţinut Szücs Laszlo (aur la Naţionalele de greco-romane de juniori I, categoria 74 de kg), Farkas Bertalan, Sorin Petrică, Larisa Florian, Maria Leuce, Podelenski Lorena (aur la CN de juniori II de judo), Ligia Grozav, medaliată cu aur la Naţionalele de juniori III de atletism, Patricia Petras şi Larisa Florian, locul I la CN de juniori III, David Andrei, Geanina Mândrilă, aur la CN de copii de atletism şi Diana Bochiş, aur la CN de scrimă pentru copii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.