AJF Bihor informează echipele participante în campionatele de seniori (Liga a 4-a si Liga a 5-a), respectiv cele de la competiţiile de copii şi juniori (C; D; E) ca termenul de înscriere pentru participarea în sezonul 2015-2016 este 3 august 2015.
Sport
Luceafărul a câştigat la scor primul amical
Aflată în cantonament în Austria, Luceafărul Oradea a susţinut şi un prim joc amical împotriva unei echipe de amatori. Nou promovata în Liga a III-a a surclasat SV Penk din Regional Unterliga West, cu 11-0 (8-0).
- 29 Iulie 2015
- Citeste
Liga Campionilor - Vizitatorii s-au descurcat mai bine
Jocurile din prima manşă a turului III preliminar s-au încheiat cu rezultate favorabile echipelor oaspete. AS Monaco şi Skenderbeu sunt ca şi calificate în play-off, fază în care au şanse foarte mari să ajungă şi APOEL Nicosia, Viktoria Plzen, victorioase şi ele pe terenuri străine.
- 29 Iulie 2015
- Citeste
Gală K1 pe Litoral - Adrian Maxim luptă la Superkombat World Grand Prix
Luptătorul orădean Adrian Maxim va fi angrenat într-unul din cele 13 meciuri ale galei Superkombat World Grand Prix organizată sâmbătă, 1 august, la Mamaia.
- 29 Iulie 2015
- Citeste
Steaua Bucureşti - Partizan Belgrad - Un duel de milioane de euro
Cu un start de sezon nu foarte convingător în care a arătat fluctuaţii de formă, campioana României dispută în această seară, de la ora 21.30 (Pro TV), prima manşă a turului al treilea preliminar din Liga Campionilor în faţa campioanei Serbiei, Partizan Belgrad.
- 28 Iulie 2015
- Citeste
CSM-U Oradea se reuneşte în 5 august - Nouă adversari pentru baschetbaliştii orădeni
Cu un lot puternic remaniat, dar cu aceleaşi obiective, echipa de baschet masculin CSM-U Oradea se va reuni la data de 5 august pentru a pregăti noul sezon competiţional.
- 28 Iulie 2015
- Citeste
Lege anti Narcis Răducan - Un oficial la maxim două cluburi într-un sezon
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat propunerea LPF de modificare a ROAF, astfel că un oficial nu poate activa într-un sezon la mai mult de două cluburi din acelaşi nivel competiţional.
- 28 Iulie 2015
- Citeste
77 de echipe înscrise în Liga III - Luceafărul şi CS Oşorhei şi-au aflat adversarele
Şi în ediţia 2015-2016 Campionatul Ligii a III-a este structurat pe cinci serii, două cu 16 echipe şi trei cu 15 participante.
- 28 Iulie 2015
- Citeste
Drogba s-a transferat în Canada
Atacantul ivorian Didier Drogba, care şi-a încheiat în această vară contractul cu echipa Chelsea Londra, va juca la formaţia Montreal Impact, din liga profesionistă nord-americană (MLS).
- 28 Iulie 2015
- Citeste
28 de echipe în Liga a II-a - FRF a aprobat componenţa seriilor
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat componenţa Ligii a II-a, competiţie care se va desfăşura cu câte 14 echipe în fiecare serie şi care va începe la 29 august.
- 28 Iulie 2015
- Citeste


