1.000 de mingi de tenis pentru Voinţa Oradea
Sieghardt Guttner şi Gerda Markel, originari din Rupea Braşovului, stabiliţi de 30 de ani la Eching bei Munchen, sunt, de cinci ani, parteneri stabili ai tenisului orădean. În fiecare an cei doi trimit sau chiar aduc la Clubul Sportiv “Voinţa” Oradea materiale sportive specifice tenisului: mingi, rachete sau echipament sportiv.
Sprijinul lor nu se limitează la atât. Sigi şi Gerda au fost, în această perioadă, gazde ospitaliere pentru tenismenii orădeni participanţi la tradiţionalul turneu de tenis “Bavarian Open” desfăşurat la Munchen. Ina Danciu, Ramona Şarba, Lavinia Popa, Alexandru Stohor, Horia Matei, Sergiu Găinaru au simţit sprijinul lor material şi moral, mai ales atunci când te găseşti la sute de kilometri de casă şi trebuie să joci la randamentul maxim, chiar dacă nu te afli în faţa propriilor spectatori. Sigi şi Gerda au fost de altfel şi martori ai câştigării de către Ina Danciu a probei de dublu şi a disputării semifinalei de simplu a ediţiei 2002 a turneului din capitala Bavariei.
La Clubul “Voinţa” au sosit 1.000 de mingi de tenis trimise de la Eching bei Munchen pentru tenismenii clubului. Ele se adaugă celorlalte câteva mii de mingi de antrenament venite de la partenerii noştri germani care au stat şi ele la baza rezultatelor sportivilor orădeni în aceşti ani.
Danke schon, Frau Gerda, danke schon, Herr Sigi!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.