"UTA trebuie să sufere la Oradea"
Primul joc oficial al FC Bihor în returul Ligii a II-a nu este oarecare. La Oradea vine UTA, una dintre rivalelele tradiţionale ale echipei orădene. Conducerea tehnică a "roş-albaştrilor" consideră redutabil adversarul de mâine, dar nu imposibil de învins.
Misiunea bihorenilor ar putea fi facilitată de absenţa unor jucători de bază ai "Bătrânei Doamne", precum golgeterul Batin, Nădăban, Pocuca şi Dino Eze. "Lipsa lor contează în jocul UTA, dar sunt problemelor lor, de care noi trebuie să profităm. Asta, nu înseamnă că nu ne-ar putea surprinde, pentru că este o echipă bună, cu ambiţii de promovare. Totuşi, îi asigur pe arădeni că vor avea meci greu la Oradea. UTA trebuie să sufere în faţa noastră", consideră antrenorul principal Dan Dobai.
Marius Mitu, principalul pericol
Antrenorul orădean şi-a spionat adversarul în ultimul amical, cu Silvania Şimleu, disputat la Sântion. "Vom întâlni o echipă robustă, bine organizată şi extrem de periculoasă, care poate lovi letal oricând", este de părere Dobai, care a mai precizat că mijlocaşul Marius Mitu (33 de ani) va beneficia de un tratament special din partea jucătorilor săi: "E cel mai periculos jucător al adversarilor. Construcţia jocului pleacă de la el şi vom lua măsuri pentru a încerca să-l blocăm.".
Dan Dobai mizează şi pe aportul publicului în tentativa de a răpune UTA. "Fără suporteri, fotbalul e mai sărac. Îi aşteptăm la stadion la acest derby de tradiţie şi sperăm ca şi datorită prezenţei lor să obţinem trei puncte sâmbătă", susţine Dobai.
Dobai neagă acuzaţiile
Antrenorul a negat că la ultimul amical l-ar fi întrebat pe Lukacs, aflat pe banca de rezerve, câţi bani a dat galeriei pentru a-i scanda numele sau că i-ar fi făcut inculţi pe fani, aşa după cum a precizat Nicu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă. "Nu au nimic în comun cu realitatea asemenea afirmaţii. Cine mă cunoaşte ştie că respect pe toată lumea şi nu-mi permit să spun aşa ceva sau să fac pe cineva incult. Mi se pare ciudat că înainte cu o zi lămurisem telefonic lucrurile cu Gheorghiţă, iar apoi să facă declaraţiile respective. Ştiu de unde bate vântul, dar îmi pare rău că l-au expus pe Lukacs în faţa colegilor", a comentat Dobai.
Meciul FC Bihor - UTA va începe la ora 11.00 şi va fi arbitrat de Mugurel Vădan (Bucureşti), asistat de Bogdan Medrea şi Nicolae Dobrică (Râmnicu Vâlcea) şi "rezerva" Constantin Făniţă (Timişoara). Observatori au fost delegaţi Ion Mureşan (Bucureşti) şi Iosif Vigu (Satu Mare).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.