"Unul dintre cei mai buni ani din istoria CSM"
Cu o excepţie, secţiile Clubului Sportiv Municipal (CSM Oradea) sunt în topul competiţiilor în care sunt agrenate. Poloiştii sunt lideri detaşaţi în Superliga Naţională, handbaliştii în Divizia A, baschetabaliştii ocupă locul 2 în campionatul Diviziei A, judoka şi spadasinii sunt campioni en-titre, atleţii sunt şi ei la înălţime, doar baschetbalistele se află în subsolul clasamentului Diviziei A.
Aceste clasări l-au făcut pe directorul Florin Birta să afirme că 2012 este un an de vârf în istoria clubului înfiinţat în urmă cu opt ani. Oficialul CSM Oradea a făcut ieri câteva aprecieri asupra celor şapte secţii şi a început cu cea de polo, cea mai reprezentativă de la gruparea orădeană. "Este unul dintre cei mai buni ani din istoria clubului, cu urcuşuri, dar şi cu coborâşuri. La polo ne situăm pe locul la distanţă considerabilă de celelalte echipe. Speră că nu va fi o problemă să câţtigăm campionatul şi Cupa României. Din păcate am ieşit mai repede din cupele europene, lucru la care nu ne aşteptam. Probabil că reunirea târzie, dar şi alte motive au făcut să încheiem prematur aventura în LEN Euro Cup. Cupele europene rămân o prioritate pentru anul viitor", a comentat Florin Birta. Conducătorul clubului orădean a precizat că problema restanţelor salariale ale poloiştor este aproape rezolvată. "Din punctul meu de vedere nu a fost o mare problemă. Au fost unele restanţe, dar nu s-a ajuns nici măcar la două luni. Când s-au răzvrătit, poloiştii îşi primiseră un avans de 25 pe luna respectivă, dar apoi şi-au primit o mare parte din bani. Mai au o mică restanţă de încasat, dar lucrurile stau bine, faţă de altădată când restanţele erau mai mari", susţine Birta. Surprizele plăcute au fost echipele de baschet şi handbal masculin. "Locul 2 ocupat de baschetbalişti este neaşteptat, dar extraordinar, pentru că ştim cât de echilibrat şi puternic este campionatul. Munca asiduă depusă la echipă continuă să dea roade şi mai multe. Surprinzător de bine s-au prezentat şi handbaliştii. Chiar dacă după retrogradare am pierdut o parte dintre jucători s-a creat un nucleu care a funţionat bine în tur. Există premise pentru o echipă competitivă de prima ligă într-un viitor apropiat", consideră Birta. "La judo totul e în regulă şi sperăm să avem 1-2 sportivi la Olimpiada de la Londra. Atletismul este în grafic, iar la spadă suntem campioni naţionali şi sper să nu intervină probleme cu care ne-am confruntat în prima parte a anului", a conchis Florin Birta.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.