La conferinţa de presă de la finalul meciului CSM Oradea - Energia Rovinari (scor, 85-68), tehnicianul oaspeţilor, Slobodan Nikolic, a avut cuvinte de laudă la adresa echipei orădene, pe care o consideră foarte puternică. Bucuros pentru această nouă victorie, antrenorul echipei orădene, Cristian Achim, consideră că jucătorii săi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ şi să muncească la fel de mult şi continuare.

Slobodan Nikolic (antrenor, Energia Rovinari): "În primul rând, vreau să felicit echipa orădeană. CSM este o echipă foarte bună, care are în componenţă jucători de un înalt nivel. Ştiam că echipa orădeană este redutabilă, mai ales în jocurile de pe teren propriu. Personal, îmi place jocul practicat de CSM Oradea, care are o defensivă foarte puternică şi agresivă.
Astăzi, noi am încercat mai multe sisteme de joc, pentru a-i încurca pe orădeni, dar aceştia au reuşit să ne contracareze de fiecare dată."
Cristian Achim (antrenor, CSM Oradea): "Am obţinut o victorie foarte importantă. M-am temut de acest joc, pentru că eram conştient de forţa Energiei, care are în componenţă jucători foarte buni. Ne-am confruntat cu multe probleme medicale în ultima perioadă şi acest lucru m-a făcut să mă tem şi mai mult. Din fericire pentru noi, Michael Schachtner s-a refăcut miraculos şi chiar dacă a evoluat puţin şi-a adus la contribuţia la obţinerea acestei victorii. Îmi felicit toţi jucătorii. Niciunul n-a jucat slab. Din nou atitudinea lor a fost excepţională. Din punct de vedere al jocului colectiv, ne-am făcut din nou treaba foarte bine. Am demonstrat din nou că, în comparaţie cu alte formaţii, noi avem echipă, nu individualităţi. Mi-a fost greu să-i remontez pe jucători după eşecul din meciul cu Asesoft, dar mă bucur că am reuşit, ţinând cont că ei erau foarte dezamăgiţi.
Trebuie să rămânem modeşti, deşi mulţi ne consideră deja o echipă de temut. Dacă vom munci la fel de mult şi în continuare, putem deveni o echipă şi mai bună."