Declaraţii de la finalul partidei Argentina - Mexic (3-1).

Diego Maradona (antrenor Argentina): "A fost o partidă foarte tensionată. Ştiam perfect că dacă ne vom pune în aplicare jocul, dacă vom ataca, vom reuşi. Am fost superiori 90 de minute. Felicit echipa, care şi-a făcut foarte bine datoria. A ţinut mingea, a păstrat-o. Ştiam că adversarii noştri vor ceda într-un moment sau altul, având în vedere tactica folosită de noi. Arbitrul a influenţat meciul. Rosetti a greşit grav, dar nu se poate spune că Argentina a câştigat datorită acelei erori de arbitraj". Întrebat despre faptul că atacantul Lionel Messi nu a reuşit să marcheze nici în meciul cu Mexic, Maradona a răspuns: "A fost lovit de la început şi până la sfârşit. Omul său de marcaj, Torrado, trebuia avertizat şi apoi eliminat. Pentru un moment m-am întors în timp cu 20 de ani şi mi-am adus aminte de Gentile".

Lionel Messi (jucător Argentina): "Am pierdut pariul cu Maradona pentru că nu am marcat. Acum trebuie să înscriu de două ori cu Germania".

Javier Aguirre (antrenor Mexic): "În primele minute am fost superiori argentinienilor. Apoi am primit un gol din ofsaid şi am făcut o greşeală în apărare. Două erori care au schimbat drastic cursul meciului. Nu ne-am mai concentrat, ne-am pierdut organizarea. Dar am făcut faţă, ne-am luptat până la capăt, cu mult curaj".