La conferinţa de presă de la finalul partidei CSM Oradea - CSU Cuadripol Braşov (scor, 95-60) a participat doar tehnicianul gazdelor, Cristian Achim. Antrenorul oaspeţilor, Milorad Perovic, nu a fost prezent, deoarece delegaţia echipei braşovene s-a întors spre casă imediat după meci. De altfel, oaspeţii au venit la Oradea cu autocarul, ajungând la Arena "Antonio Alexe" cu circa jumătate de oră înaintea meciului.

Antrenorul Cristian Achim a recunoscut că, faţă de precedentele partide disputate de echipa sa, emoţiile au fost mult mai mici, dar a ţinut să precizeze că le-a cerut jucătorilor săi să abordeze partida cu seriozitate. "Am avut cele mai puţine emoţii la un meci din acest campionat, dar acestea n-au lipsit în totalitate. Le-am cerut jucătorilor să abordeze meciul cu seriozitate şi respect pentru adversar şi au respectat acest lucru. Mi-am propus să rulez tot lotul avut la dispoziţie şi mă bucur că toţi jucătorii au avut posibilitatea să evolueze. Mă bucură revenirea lui Vasile Ştefan după accidentare, dar şi faptul că Lazar continuă să aibă evoluţii în creştere de la meci la meci. Ţin să-l remarc şi pe Bosko Stojakovic. Este un  jucător foarte bun, dar şi un om cu un caracter extraordinar, care chiar dacă a evoluat puţin până acum ne-a ajutat foarte mult." Chiar dacă CSM a câştigat, Cristian Achim nu consideră rezolvată problema accederii în play-off. "Am ajuns la 16 victorii dar, deşi la acest moment dat credeam că acestea ne vor fi suficiente pentru clasarea în primele opt locuri ale clasamentului, mai avem de luptat pentru accederea în play-off. Nu suntem matematic în play-off, dar suntem mai aproape de a prinde primele opt locuri, decât de a rata acest obiectiv".

"Publicul numeros, o victorie pentru noi"

Tehnicianul orădenilor a ţinut să le mulţumească încă o dată spectatorilor pentru prezenţa în număr mare la Arena "Antonio Alexe". "Mă bucur că lumea a venit la sală şi la acest meci în număr mare, în condiţiile în care s-a jucat miercurea, în faţa unui adversar fără priză la public. Consider ca o victorie pentru noi faptul că avem un public numeros, meci de meci. Nu o să contenesc să laud spectatorii, iar un public numeros demonstrează că echipa are ce arăta".

"Nu mă consider un mare antrenor"

Cristian Achim a recunoscut că a fost ofertat de alte echipe, dar îşi doreşte să continue pe banca CSM-ului. "Este adevărat că am primit unele oferte. Dar, sincer, m-am ataşat de echipa CSM, dar şi de Oradea. Poate fiind prea sentimental nu m-am gândit că aş putea rata o provocare, dar şi un tren important. Dacă voi rămâne şi anul viitor la Oradea aş vrea să încercăm mai mult, cu sprijinul conducerii clubului, dar şi a celor care sprijină financiar echipa". Desemnat antrenorul anului 2010 şi premiat într-o gală organizată de Federaţia Română de Bachet, Cristian Achim rămâne modest: "Eu am rămas neschimbat din toate punctele de vedere. Nu am vise, nu mă consider un mare antrenor. Vreau să rămân modest şi să muncesc la fel de mult şi în continuare, pentru că sunt convins că fără muncă nu se poate face performanţă".