Iubitorii de fotbal din Oradea şi din Bihor au plecat, însă, o dată, dezamăgiţi de la Stadionul Iuliu Bodola, supăraţi nu doar pe eşecul formaţiei favorite, FC Bihor, ci şi pe ratarea unei noi promovări în prima ligă.  Partida cu FCM Târgu Mureş, disputată în Vinerea Mare, s-a desfăşurat sub semnul doliului: copilul nou născut al atacantul gazdelor, Cristian Bud, decedând la doar câteva zile de la naştere. În semn de solidaritate,fotbaliştii de la FC Bihor au evoluat în echipament negru, iar la intrarea pe teren au pătruns cu un banner, pe care scria cu alb pe fond negru "DORMI ÎN PACE, ÎNGERAŞ!". De asemenea, copiii de mingi care au însoţit echipele la intrarea pe teren au purtat fiecare câte un balon alb, care, după momentul de reculegere de la centrul terenului, au fost lăsate să se ridice în sus. Şi mureşenii, la intrarea pe teren, au purtat tricouri albe, pe care scria "Alături de Cristi Bud". Acelaşi mesaj a fost transmis şi de suporterii de la Peluza Nord Oradea, prezenţi la meci.  Prima repriză a meciului a fost dominat de gazde, care nu au putut miza pe Mărkuş şi Mădălin Popa (suspendaţi) şi nici pe accidentatul Florean, dar care au reuşit să deschidă scorul cu 3 minute înainte de pauză: Târnăcop a transformat o lovitură de la 11 m, acordată pentru faultul comis de Miclea asupra lui Florin Pop. După gol, marcatorul s-a dus spre bancă şi a luat un tricou pe care a scris: "Dormi în pace, îngeraş!", iar coechipierii săi s-au adunat în jurul lui Bud, aflat pe marginea terenului, la încălzire. Bucuria orădenilor n-a durat, însă mult. În debutul părţii secunde a jocului, Gugu restabilit egalitatea după un corner, pentru ca în primul minut al prelungirilor, Hanca să înscrie golul victoriei pentru mureşeni. Cristi Bud a intrat şi el pe teren în mitanul secund, înlocuindu-l pe Zanardini, însă, nu a putut înscrie. De cealaltă parte, Hanca a făcut o cursă senzaţională şi a înscris pe lângă Popescu în primul minut de prelungiri, aducând victoria mureşenilor, cu 2-1. Jucătorii de la FC Bihor au părăsit terenul cu capul plecat, în timp ce un grup de spectatori aflat în zona tunelului ce duce la vestiare, i-a cerut socoteală antrenorului Marian Pană pentru acest eşec, dar mai ales pentru ratarea obiectivului de promovare în prima ligă. Tehnicianul lui FC Bihor a replicat unui suporteri, spiritele fiind calmate de oamenii de ordine aflaţi în apropiere.  Cert este că FC Bihor rămâne cu un nou sezon modest, situaţia actuală fiind cel mai bine descrisă prin refrenul cântat de ultraşii de la PNO în prelungirile meciului: „Allez, allez! Şi la anul tot în B".

FC Bihor Oradea – FCM Târgu Mureş 1-2 (1-0)Marcatori: Târnăcop 42 (11 m), Gugu, 50, Hanca 90+1.FC Bihor: Popescu – Zanardini (min. 46 Cristi Bud), Tânc, Fl. Lazăr (cpt), Vădrariu – Sorian, Vasilache, Târnăcop, Bic - Fl. Pop, Puşcaş (min. 71 Sulea). Antrenor: Marian Pană.FCM:  Balauru – Peteleu, Vârtic , Gugu, Szilagyi (cpt) - Hanca, Stere, Precup (min. 62 Ilie Iordache), Miclea – Punosevac (min. 38 Cr. Cristea), Istrate (min. 85 Ganea). Antrenor: Cristian Coroian.Au arbitrat: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) - Radu Despa şi Cristian Nicolae Lucaci (ambii din Baia Mare). Observatori: Szekely Zoltan (Baia Mare) şi Petre Mehedinţu (Timişoara).