În partida restantă din etapa a XX-a a Diviziei A la baschet feminin, disputată miercuri seara la Târgu Mureş, echipa locală Nova Vita a învins pe CSM Universitatea Oradea cu scorul de 83-58 (21-16, 22-24, 27-3, 13-15). Deşi au întâlnit o echipă mult mai bine cotată, orădencele s-au "mişcat" bine la Tg. Mureş, cu excepţia "sfertului" al treilea, în care au evoluat dezastruos, ele evoluând de la egal cu adversarele lor.

Primul "sfert" a fost echilibrat, ambele echipe aflându-se la conducere pe tabelă. Totuşi, gazdele au terminat în avantaj, 21-16. Gazdele au început foarte bine "sfertul" secund şi, după două minute şi jumătate s-au distanţat la 16 puncte (32-16). Orădencele au mai echilibrat jocul, s-au apropiat chiar la 4 puncte (37-32 - min. 18) şi chiar la trei "lungimi" (41-38), aceasta fiind şi diferenţa cu care s-a intrat la pauză (43-40).  În "sfertul" al treilea, pe teren a existat o singură echipă, cea gazdă, care a câştigat acest "episod" cu (27-3), cu 10 minute înaintea finalului partidei Nova Vita conducând cu 70-43. Astfel, meciul  era jucat, iar orădencele n-au mai putut decât să reducă puţin diferenţa, gazdele impunându-se la final cu 83-58.

Nova Vita: Hicks 18 de puncte, Gal, Pop 11 (1x3), Gobeljic 19 (1x3), Paraidi, A. Cutaş 7, Borşan, Vulic 14 (1x3), C. Cutaş 12 (2x3), Scanlon 2. Antrenor: Mladen Jojic.CSM Universitatea: Adams, Ulică 6, Ardeleanu 22 (4x3), Sabău 9 (1x3), Vlaicu 13, Chiş 2, Adi 6, Moza. Antrenor: Adriana Niculescu.

Rezultatele altor două meciuri restante:

Rapid Bucureşti - "U" Cluj-Napoca         72-66

CST Alexandria - CSM Târgovişte         62-78

Danzio Timişoara - LMK Sf. Gheorghe 76-23

Astăzi se dispută alte două jocuri restante CSM Bucureşti Sportul Studenţesc - Olimpia Braşov şi Olimpia Bucureşti - Naţional Iaşi.

Clasament:

1. CSM Târgovişte      21     20     1       1751-990  41

2. CSU Alba Iulia         22     19     3       1710-1325         41

3. Nova Tg. Mureş       22     18     4       1590-1226         40

4. BC ICIM Arad           21     18     3       1579-1003         39

5. CSM Satu Mare       21     15     6       1608-1219         36

6. CST Alexandria       21     15     6       1426-1273         36

7. Danzio Timişoara    22     13     9       1559-1297         35

8. SCM "U" Craiova     22     13     9       1641-1551         35

.............................................................................................

9. CSM Bucureşti        22     12     10     1639-1612         34

10. Olimpia Braşov      21     8       13     1286-1482         29

11. "U" Cluj-Napoca    22     6       16     1286-1644         28

12. Rapid Bucureşti    22     5       17     1345-1636         27

13. Olimpia Bucureşti  21     4       17     1272-1786         25

14. CSM "U" Oradea 22     3       19     1191-1729         25

15. "Poli" Naţional Iaşi 21     2       19     1066-1518         23

16. LMK Sf. Gheorghe 19     0       19     987-1635  19