Clubul Sportiv „Voinţa" Oradea doreşte sa vina în sprijinul proiectului „Şcoala altfel". Conducerea şi antrenorii clubului adresea profesorilor şi elevilor invitaţia de a le călca pragul pentru a beneficia de câteva ore petrecute în lumea tenisului.

Tehnicienii bazei sportive se pun la dispoziţia celor ce doresc să descopere tainele sportului alb, indiferent de vârsta. Alaturi de vizitarea sfintelor manastiri, a expoziţiilor, muzeelor, frecventarea teatrelor, consideram ca şi clipele traite pe terenul de tenis duc nu numai la menţinerea sanataţii trupeşti dar şi la bucurii sufleteşti nebanuite. Iata de ce invitam pe cei dornici sa fie alaturi de antrenorii şi instructorii care sunt încântaţi sa-I primeasca pentru a-i familiariza cu mingea şi racheta de tenis şi cu dreptunghiul de zgura roşie a terenului.  Rugam pe profesori şi  pe cei implicaţi în acest proiect sa contacteze conducerea clubului pentru a putea face o programare, la numerele de telefon 0723/391.348 sau 0746/655.696. Tehnicienii clubului sunt încântaţi sa faca voluntariat pentru a-i învăţa pe cât mai mulţi acest frumos şi spectaculos sport. De asemenea, clubul pune la dispoziţia elevilor şi profesorilor vestiare, dar şi rachete, mingi pentru desfaşurarea acestei acţiuni care se vrea una care sa aduca participanţilor buna dispoziţie, descoperirea spiritului de echipa dar şi al celui de fair-play.

Mircea-Teodor DRĂGOI