"Roş-albaştrii" se aşteaptă la un meci complicat - FC Bihor - FC Argeş
Echipe de tradiţie, dar cu prestaţii şi rezultate sub aşteptări în acest sezon, FC Bihor şi FC Argeş încearcă să se reabiliteze astăzi pe Stadionul "Iuliu Bodola". Ambele formaţii au abordat campionatul cu dorinţa de a promova, dar la jumătatea turului sunt departe de un asemenea obiectiv. Partida va începe la ora 11.00 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.
Egală cu zero în precedentele deplasări, FC Argeş este, totuşi, un adversar pe care orădenii îl tratează cu atenţie. Asta şi pentru că piteştenii au pus mereu probleme în partidele disputate la Oradea. Faptul că echipa piteşteană este abia pe locul 11 şi nu a reuşit nici măcar să marcheze în duelurile de afară cu Luceafărul Felix, FCM Târgu Mureş şi Voinţa Sibiu, pierdute toate la limită, nu-i linişteşte pe "roş-albaştri", care au nevoie de puncte ca de aer pentru a mai spera la locurile promovabile. "Ne aşteaptă un meci foarte greu, pe care trebuie să-l câştigăm neapărat, cu orice preţ. Băieţii s-au pregătit bine săptămâna aceasta şi sunt foarte motivaţi. Sper că au trecut peste semieşecul de la Vâlcea şi că vor da totul pentru a obţine toate cele trei puncte", a afirmat antrenorul Claudiu Niculescu, care de la venirea la FC Bihor a obţinut toate rezultatele posibile în cele trei jocuri. Pe teren propriu, "roş-albaştrii", situaţi pe poziţia a 6-a, au două victorii şi o remiză, şase goluri marcate şi trei primite. Conducerea argeşenilor aşteaptă ca echipa să joace cu mai mult curaj decât în precedentele meciuri de "afară". "Mi-am propus ca la jocurile din deplasare să jucăm măcar la 30 sau 40% din potenţialul pe care îl arătăm pe teren propriu şi cred că în acest fel putem să obţinem şi rezultatele pe care le dorim. După părerea mea la jocurile pe care le avem în deplasare ne lipseşte foarte mult tupeul. Atunci când nu vom mai intra cu teamă la aceste meciuri o să putem obţine şi un rezultat important şi să venim cu primele puncte pe care le aşteptăm cu toţii", a declarat antrenorul Viorel Dumitrescu, care nu poate conta pe Doman şi Manole, accidentaţi.
Echipe probabile
FC Bihor: Pogacsics - S. Oltean, Petrache, Tânc, Fl. Pop - A. Coroian - Florean, Selagea, Sorian, Şulea - Mărkuş.
Antrenor: Claudiu Niculescu.
FC Argeş: Croitoru - Ad. Voicu, Negoiţă, Botea, Briceag - I. Niculae, Răuţă, Cârstoiu, Cr. Iancu - Ivănică, Dulcea.
Antrenor: Viorel Dumitrescu.
Arbitri: Robert Dumitru (Braşov) - la centru; Alexandru Cerei (Cluj), Cristian Lucaci (Baia Mare) - asistenţi; Mircea Ardelean (Arad) - rezervă.
Observatori FRF: Ionel Popa (Paşcani), Tiberiu Satmari (Târgu Mureş).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.