"România nu trebuie subestimată la Euro"
Mijlocaşul muntenegrean Vladimir Bozovici, care evoluează la Rapid, a afirmat că România este favorită în meciul amical cu reprezentativa ţării sale şi a adăugat că echipa antrenată de Victor Piţurcă nu trebuie subestimată la turneul final al Campionatului European, găzduit de Austria şi Franţa, care va debuta în 7 iunie.
"Avantajul nostru este motivaţia pe care o avem, împotriva unei echipe de calitate. România este considerată cu a patra şansă în grupa de la Euro, toată lumea vorbeşte că e outsider, dar orice e posibil. Toată lumea îşi aminteşte de generaţia lui Răducioiu, Hagi, Petrescu sau Dumitrescu. România nu trebuie subestimată", a declarat Bozovici, adăugând că îşi doreşte să continue la Rapid, chiar dacă unele cluburi, printre care Hamburg SV, s-au arătat interesate de el.
Cotidianul muntenegrean "Vijesti" l-a comparat pe Adrian Mutu cu un "coiot", precizând că atacantul va încerca să dea încredere suporterilor înainte de Euro-2008.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.