Acum patru ani, era antrenor principal al echipei de handbal CSM Oradea, neînvinsă în seria a II-a a Diviziei A după derularea unei jumătăţi de campionat. Fără un motiv plauzibil, chiar dacă-şi dovedise din plin calităţile de tehnician, antrenorul Sabin Dacău a fost demis. A trecut peste acest aspect neplăcut din carieră, a lucrat timp de aproape doi ani la formarea unor jucători de perspectivă în cadrul echipei de juniori a clubului Activ Oradea, apoi a acceptat oferta divizionarei secunde Safilar Arad, pe banca tehnică a formaţiei de pe malurile Mureşului activând timp de un an şi jumătate. Acum, a primit o ofertă de a prelua postul de principal al formaţiei de prima ligă CSM D&C Oradea, a acceptat-o fără ezitare şi fără calcule financiare (remuneraţia de la Arad era superioară celei de la Oradea), doar din dorinţa de a se implica în tentativa aproape sinucigaşă de salvare de la retrogradare a unei echipe aflate în degringoladă, dar îndeosebi atras de proiectul comun al CSM şi al Inspectoratului Şcolar Bihor de formare a unor centre de copii şi juniori la şcolile din Oradea şi din judeţ, create cu scopul de a forma baza piramidei handbalului. Pentru că fără aceasta nu se poate vorbi de performanţă în lumea handbalului. Cum astăzi noul antrenor al echipei de handbal se va întâlni mai întâi cu staff-ul de conducere al clubului şi apoi cu jucătorii, l-am abordat pe antrenorul Sabin Dacău la un dialog pe tema sa favorită: handbalul.

- Bine aţi revenit la cârma echipei orădene. Cât timp a durat despărţirea?
- În februarie 2005 am fost demis de la timona echipei, chiar dacă atunci s-a spus că mi-am dat demisia. Eram pe primul loc în Divizia A, fără nicio înfrângere, echipa a şi promovat în acel sezon, dar s-a considerat că este mai bine ca eu să plec. Am preluat mai întâi postul de antrenor la echipa de juniori Activ Oradea, cu care am reuşit două calificări consecutive la turneul final, deşi eram nou înfiinţaţi, şi un loc IV pe ţară, performanţă care vorbeşte de la sine despre valoarea acelei echipe şi a unora dintre jucători. În vara anului 2007, am acceptat postul de antrenor principal al echipei HC Safilar Arad, pe care am reuşit s-o calific la barajul de promovare în Liga Naţională. După ce am fost contactat de conducerea CSM Oradea pentru a prelua postul de antrenor al CSM D&C, am acceptat fără ezitare, atras mai ales de proiectul de revigorare al handbalului bihorean, dar şi convins că, atâta timp cât există şanse reale de salvare de la retrogradare, trebuie să luptăm.
- Ce s-a întâmplat cu acei copii, nu prea s-a mai auzit nimic de ei?
- Din păcate, din 56 de jucători, doar doi mai joacă la Braşov, unul la Banatul Timişoara, restul s-au lăsat de handbal. Este neplăcut să vezi cu câtă indiferenţă se tratează subiectul juniori la Oradea. Ca să vă dau un exemplu, la Cluj-Napoca, toate cluburile de juniori sunt partenere cu clubul de seniori Universitatea, antrenorii de la juniori primesc câte 200 de euro pe lângă salariu pentru depistarea şi instruirea jucătorilor, echipele merg în cantonament la Beliş sau Fântânele, unde joacă meciuri de dimineaţa până seara, apoi copiii revin la cluburi. Cei mai buni sunt opriţi la echipa clujeană, restul sunt împrumutaţi la diferite echipe din ţară. Cred că şi la noi se poate face ceva asemănător. Avem centre de tradiţie la Beiuş, Marghita, Aleşd, unde s-a făcut treabă şi se poate face şi în continuare, doar să existe sprijin financiar şi răbdare.
- Ce v-a determinat să acceptaţi oferta clubului orădean?
- În primul rând, faptul că m-am întors acasă, sunt legat de handbalul orădean de mai bine de 30 de ani (în august anul trecut s-au făcut 30 de ani de când am venit la Oradea). Apoi a fost ideea cu centrele de copii şi juniori, acesta cred eu că este viitorul handbalului. Nu s-a pus niciun moment problema salariului (n.r. - actualul principal are un salariu egal cu cel avut de secundul formaţiei orădene până în luna decembrie 2008), a fost dorinţa de a mă alătura celor care se străduiesc să evite retrogradarea. Mă rog la Dumnezeu să-mi dea sănătate pentru a lupta pentru îndeplinirea acestui obiectiv şi a proiectului cu juniorii.
- La ce se referă exact acel proiect?
- Este vorba despres un proiect comun al directorului CSM Oradea, Ionel Bungău, şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, mai precis al inspectorului de sport Tiberiu Sâncelean, de introducere în şcolile generale din Oradea şi din judeţ a minihandbalului, începând cu clasele a III-a şi a IV-a. Formarea unei echipe la LPS Bihorul, sperăm din toamnă, căreia să i se alăture şi cea de la CS Crişul, plus cele din Beiuş, Aleşd şi Marghita, toate centre de tradiţie în handbalul bihorean, ar putea să ducă la formarea, în câţiva ani, a unei echipe puternice, capabilă să reziste pe prima scenă, să nu mai fie o prezenţă pasageră în primul eşalon valoric. Alcătuită în majoritate din jucători bihoreni, plus trei-patru handbalişti din alte oraşe sau din străinătate, această echipă ar putea face faţă cu destul succes în prima ligă.
- De ce echipa orădeană era o navetistă între primul şi al doilea eşalon, nereuşind să reziste mai mult de un an?
- Cred că a fost vorba şi de o politică greşită la transferuri, au venit jucători de mâna a doua, cu contracte scurte pe un an de zile. Au fost aduşi jucători refuzaţi de alte cluburi, iar celor localnici nu li s-a dat aproape nicio şansă. După ce am plecat eu, doar Liberţ şi Mateaş erau orădeni. Nu fac aprecieri la pregătire, vreau doar să spun că rezultatele sunt mici în raport cu aşa contracte mari. Poate şi din dorinţa de obţinere a unor rezultate imediate, n-a existat o corelare între jucătorii tineri şi cei cu experienţă.
- Poate evita echipa orădeană retrogradarea?
- Este prematur să vorbim. Şanse există, dar primele trei etape sunt decisive. Dacă vom lua şase puncte şi, în funcţie şi de rezultatele indirecte, putem spera că vom evita retrogradarea. Dacă toţi vom trage în aceeaşi direcţie, cred că avem o şansă, ne vom strădui să realizăm acest obiectiv.