"Rezultat bun pentru Barcelona"
Tehnicianul echipei FC Barcelona, Joseph Guardiola, este mulţumit de remiza obţinută de formaţia catalană, în deplasare, scor 1-1, în faţa celor de la Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
"Este un rezultat bun, dar rămâne să mai jucăm şi meciul retur de pe teren propriu. Meciul a fost dificil. În prima repriză, Barca nu a evoluat prea bine, dar la pauză am reglat ceea ce nu mergea bine şi am făcut o repriză secundă bună, am controlat jocul", a precizat tehnicianul echipei catalane.
Antrenorul campioanei Franţei, Claude Puel, regretă faptul că echipa sa nu a reuşit să marcheze decât un gol din numeroasele ocazii pe care le-a avut. "Nu sunt nici mulţumit, nici dezamăgit de acest rezultat. Este doar un prim meci din care am fi putut obţine mai mult, având în vedere cum a decurs meciul în prima repriză. Trebuie să regretăm că nu am putut să mărim avansul pe tabelă atunci când am avut ocazia. Ar fi trebuit să marcăm şi al doilea sau chiar al treilea gol. În partea a doua am căzut puţin, dar nu am nimic să le reproşez jucătorilor", a menţionat Puel.
Căpitanul formaţiei din Lyon, Juninho, autorul golului echipei fanceze, consideră că echipa sa poate fi nemulţumită cu acest rezultat de egalitate, în urma căruia Barcelona are prima şansă la calificare. "Am putea avea câteva regrete ţinând cont de raportul de forţe din prima repriză şi de ocaziile pe care le-am avut de a marca un al doilea gol. Totuşi, rezultatul este destul de logic, pentru că această echipă Barca a dat încă o demonstraţie tehnică incredibilă, de joc în mişcare, de posesie a balonului. Şi noi am făcut un meci bun, mai ales în prima repriză, când am fost bine poziţionaţi în teren, am plecat pe contre şi am recuperat des baloane. Barca este mai mult ca niciodată favorită pentru jocul retur. Sunt realist, dar în acelaşi timp cred în şansele noastre", a precizat atacantul brazilian.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.