Terenul sintetic din Beiuş a găzduit o interesantă şi în acelaşi timp atractivă partidă de fotbal, între una dintre protagonistele campionatului municipal ce se desfăşoară la Beiuş, Deja Vu, şi selecţionata Presei sportive bihorene. După un meci spectaculos şi încărcat de adrenalină, echipa Deja Vu s-a impus cu scorul de 10-7.

 

Aşa cum se întâmplă de obicei la asemenea întâlniri, cele două adversare s-au înfruntat cu multă ardoare, nelipsind clinciurile sau intrările mai bărbăteşti, dar jocul s-a desfăşurat într-un deplin spirit de fair-play, fiecare echipă fiind preocupată de fotbal în primul rând. Cu o evidentă coeziune a lotului, cu mulţi jucători care joacă săptămânal în întrecerea locală, formaţia Deja Vu a dominat trei sferturi din partidă, dar mai ales prima repriză, când gazdele au oferit un recital de goluri şi faze-spectacol. "Presarii" nu s-au lăsat mai prejos, au încercat să facă faţă iureşului celor de la Deja Vu, dar au reuşit doar să limiteze proporţiile scorului. Cu toate eforturile eroice ale defensivei, unde au excelat Buz şi Zamfir, dar şi Teuca, ale cărui parade i-au exasperat uneori pe adversari, gazdele şi-au asigurat un avantaj liniştitor la pauză. Mult mai animat şi mai spectaculos a fost mitanul al doilea, care în mare parte a aparţinut vizitatorilor, aceştia lansându-se într-o cursă de urmărire finalizată doar cu limitarea scorului final. Chiar dacă Ionel Popa a punctat de trei ori, iar Zamfir, Teo Biriş şi Peti Boros au luat în vizor barele porţii adverse, atacul "presarilor" n-a dat roadele aşteptate. De partea cealaltă, gazdele, cu un trio (Borza, Coroian, G. Mikle) percutant şi eficient, cu un puşti de 10 ani (M. Mikle) de mare perspectivă, au reuşit să-şi conserve avantajul, obţinând o victorie muncită. Pe ansamblu, un meci agreabil, presărat cu multe faze spectaculoase, un joc care a demonstrat încă o dată de ce fotbalul este considerat "sportul-rege". Mereu dornici să-şi etaleze cunoştinţele fotbalistice, acceptând orice invitaţie făcută din suflet, presarii au trăit o senzaţie de "deja-vu", aproape fiecare meci disputat în aceste amicale încheindu-se cu eşecuri, după evoluţii entuziasmante ale celor care săptămână de săptămână fac cronica meciurilor de fotbal din întrecerile naţionale şi judeţene. La final, a urmat repriza a treia, găzduită de Cafe Club Deja Vu, un local refăcut şi modernizat, unde beiuşenii amatori de distracţie pot petrece seri plăcute, alegând fie muzica de calitate, pe toate genurile, fie urmărirea meciurilor de fotbal, totul într-un cadru agreabil şi de calitate.

 

Deja Vu - Presa 10-7 (6-2)

Marcatori: D. Borza (2), Coroian (2), M. Mikle (2), Ban, G. Mikle (2), L. Borza / I. Popa (3), Buz (2), I. Goina, Olteanu

Deja Vu: Răzvan Babău - Lucian Borza, Daniel Borza, Ciprian Coroian, Adrian Ban, Mikle Gubics, Marky Mikle. Antrenor-manager: Claudiu Borza

Presa: Valentin Teuca (Peti Boros) - Mihai Zamfir, Gabriel Matica, Ionel Popa, Horia Buz, Ionel Goina, Teo Biriş, Dan Olteanu.

Arbitru: Viorel Codreanu