"Presarii" au detonat "bomba" la Mierlău
Obişnuit mai mult cu detonatul proiectilelor rămase din a doua conflagraţie mondială, câmpul de la Mierlau fiind cunoscut pentru acest gen de activitaţi desfăşurate aici de pirotehnişti, aceştia detonând adeseori aici multe dintre obuzele şi proiectilele găsite de localnici, de data aceasta câmpul a detonat doar de fotbal, un fotbal de calitate, chiar dacă nu a fost etalat de profesinionişti în adevăratul sens al cuvântului.
Chiar dacă a fost vorba de o întâlnire atractivă între o selecţionată a localităţii Mierlău şi echipa presei sportive orădene, partida vedetă a zilei de duminică a beneficiat din plin de ingredientele necesare unui meci plăcut de urmărit, opinie împărtăşită de spectatorii care au aplaudat la final prestaţia celor două echipe. Organizată înaintea finalei turneului, partida a oferit o dispută interesantă, tranşată meritat de "presari", care le-au detonat cinci boabe gazdelor, faţă de numai două plasate strategic de aceştia. Deşi au deschis scorul, gazdele au plătit tribut pregătirii fizice, mai ales spre finalul întâlnirii, dar la stabilirea rezultatului final o contribuţie însemnată au avut-o cei doi portari (Teuca şi Boros), dar şi prestaţia liniei de fund, unde Nicolae Mihalcea a "măturat" tot, fundaşul de fier al presarilor dovedindu-se un Belodedici în varianta mai rotunjoară, dar extrem de eficace. Nu poate fi trecută cu vederea nici pofta de gol a mijlocaşului Horia Buz, golgeterul partidei, cu trei reuşite, una direct din corner şi două în urma unui şuturi din afara careului, sau dăruirea şi abnegaţia cu care au acoperit terenul de-a lungul şi de-a latul Zamfir, Man, Olteanu şi Lemak, dar nici execuţiile de fineţe ale lui Teo Biriş şi-au primit aprecierea cuvenită, la fel ca şi oportunismul lui Victor Mihalcea, autorul unui gol tip Madjer. Una peste alta, un meci atractiv, spectaculos în dese momente, încheiat cu succesul meritat al presarilor, care bifează prima victorie după o "secetă" mai îndelungată. Şi cum victoriile aduc victorii, cu siguranţă echipa Presei nu va dori să se oprească aici, căutând noi succese.
Selecţionata Mierlău - Presa Orădeană -1)
Marcatori: Spiridon Baltsavias (2) / Horia Buz (3), Victor Mihalcea, Sandu Guiaş
Mierlău: Mircea Şuşca - Mircea Popa, Florin Popa, Daniel Pietroi, Gheorghe Săutiuţ, Gheorghe Vieru, Costel Pentie, Vlad Opotă, Traian Popa, Ovidiu Tirla, Spiridon Baltsavias. Au mai intrat: Vlad Ghiţ, Raul Oprea.
Presa: Valentin Teuca - Both Sanny, Lucian Popa, Nicolae Mihalcea, Daniel Man - Dan Olteanu, Horia Buz, Mihai Zamfir, Sandu Guiaş - Victor Mihalcea, Teo Biriş. Au mai jucat: Peti Boros - Florin Mihalca, Denis Lemak, Ionuţ Mihalcea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.