Partida dintre CSM Oradea şi BC Timişoara a fost o bună propagandă pentru baschet, aspect evidenţiat şi de cei doi tehnicieni, care au analizat disputa la cald, în cadrul conferinţei de presă care a urmat meciului.

Primul care a dialogat cu ziariştii a fost antrenorul oaspeţilor, Predrag Badnjarevic. "A fost încă un meci nebun între Oradea şi noi, după cele disputate în sezonul trecut. Cum spunea cineva, un meci foarte frumos de urmărit, dar pentru noi cei din teren, mai ales pentru antrenori, a fost o partidă nebunească, tensionată. E o adevărată nebunie să conduci cu 16 puncte şi apoi să fii condus cu 15, adică o diferenţă de 31 de puncte. Am avut un start bun şi apoi, fără un motiv clar, am început să fim confuzi în apărare. Am înţeles la timp că trebuie să redevenim luptători şi să câştigăm mingi sub cele două panouri, ceea ce ne-a adus victoria în cele din urmă" - a spus tehnicianul lui BC Timişoara. "Probabil am avut parte de unul dintre cele mai frumoase meciuri de baschet jucate în aceasta sală, în toate timpurile. Dincolo de amărăciunea înfrângerii, trebuie să felicităm ambele echipe pentru că au oferit un spectacol baschetbalistic foarte, foarte frumos. Putea câştiga oricine: au fost multe răsturnări de scor, multe run-uri în care noi sau adversarii am înscris multe puncte fără a primi vreunul. Din păcate pentru noi, Timişoara a încheiat cu un procentaj de 65% la trei puncte, ceea ce eu nu am întâlnit în întreaga mea carieră, nici ca jucător, nici ca antrenor" - a precizat Cristian Achim, antrenorul CSM Oradea, care nu a trecut cu vederea problemele apărute înainte de joc, când din cauza unei defecţiuni tehnice, nu s-a putut face în modul obişnuit la prezentarea jucătorilor echipei CSM. "Era un moment aşteptat de toată lumea, de public, de jucători, iar faptul că a fost un hei-rup şi-a pus amprenta asupra debutului nostru în joc. Alte echipe încep cu 10-0, doar după imboldul primit la prezentare, noi din păcate am început cu o dezumflare. Subliniez, nu dau acest aspect ca o scuză pentru eşec, dar să ştiţi, contează mult în ecuaţia unui meci echilibrat" - a adăugat Achim.