Ziua de debut a primului Grand Slam din 2015 a fost una de coşmar pentru favoritele din jumătatea inferioară a tabloului feminin de simplu, opt din cele 16 jucătoare cotate drept cap de serie părăsind Openul Australiei.

Jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 5 WTA, favorita cel mai bine clasată pe al treilea sfert de tablou după Simona Halep, a fost eliminată în primul tur al Australian Open, alături de rusoiaca Anastasia Pavliucenkova, germana Sabine Lisicki, toate trei posibile adversare ale Simonei Halep în următoarele tururi, şi elveţianca Belinda Bencici. Pe "sfertul" de tablou al Simonei Halep, locul 3 WTA, potenţiala adversară a româncei din faza sferturilor de finală, Ana Ivanovici, a fost învinsă, cu scorul de 1-6, 6-3, 6-2, de Lucie Hradecka (Cehia), poziţia 142 în ierarhia mondială. Un alt cap de serie de pe această parte de tablou, germana Sabine Lisicki, a 28-a favorită şi locul 28 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, de Kristina Mladenovici (Franţa), locul 71 WTA. Halep ar fi putut să o întâlnească pe Lisicki în turul trei la Melbourne. De asemenea, rusoiaca Anastasia Pavliucenkova, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 23, a părăsit competiţia la debut, după ce a pierdut meciul cu belgianca Yanina Wickmayer, locul 80 WTA, scor 6-4, 3-6, 3-6. Ultimul cap de serie din concurs, elveţianca Belinda Bencici, locul 34 WTA şi a 32-a favorită, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-1, de germana Julia Goerges, locul 73 WTA. În aceste condiţii, jucătoarea cel mai bine clasată pe care Simona Halep o poate întâlni până în sferturi a rămas italianca Sara Errani, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 14, care a trecut, cu 6-1, 6-0, de americanca Grace Min, locul 105 WTA. Meciul Halep - Errani ar putea avea loc în optimi. Pe "sfertul" de tablou al rusoaicei Maria Şarapova, locul 2 WTA, favoritele Angelique Kerber (Germania), Lucie Safarova (Cehia), Carla Suarez Navarro (Spania) şi Svetlana Kuzneţova (Rusia) au fost eliminate, luni, în runda inaugurală de la Australian Open. Kerber, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 9, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 0-6, 6-1, de Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, în timp ce Safarova, a 16-a favorită a competiţiei şi locul 16 WTA, a fost întrecută, cu scorul de 6-4, 2-6, 8-6, de Iaroslava Şvedova (Kazahstan), locul 66 WTA. Suarez Navarro, locul 17 şi cap de serie numărul 17, a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-1, de Carina Witthoeft (Germania), locul 104 WTA, iar Kuzneţova, a 27-a favorită a competiţiei şi locul 27 WTA, a fost întrecută, cu scorul de 6-4, 6-2, de Caroline Garcia (Franţa), locul 36 WTA. În schimb, Şarapova a trecut fără emoţii de prima rundă, după o victorie obţinută în faţa croatei Petra Martici, locul 184 WTA, jucătoare venită din calificări, cu scorul de 6-4, 6-1. Alexandra Panova (Rusia), poziţia 150 în ierarhia mondială, este adversara din turul doi a Mariei Şarapova. Simona Halep ar putea să o întâlnească pe Maria Şarapova în semifinale.