„Locul 10 este sub posibilităţile actuale ale lotului"
Nu au lipsit nici finanţatorii principali Gavrilă Ghilea şi Ioan Blidaru, care au stat la aceeaşi masă cu Lucian Popuş, primarul comunei Sânmartin, localitate în care echipa are stadionul propriu. Cei trei au stat la masă cu oficialii clubului, vicepreşedintele Ferkő Jenő, antrenorii Călin Moldovan, Víg Zoltán, Florin Fărcaş şi Nicolae Petre, omul de afaceri Ioan Cuc, doctorul Marius Pârcioagă, directorul DSP Bihor, dar şi organizatorul de competiţii Cristian Pirtea. La o altă masă au luat loc colaboratori şi apropiaţi ai clubului, printre ei Lucian Stance, directorul adjunct al Liceului cu Program Sportiv Bihorul şi Spiridon Baltsavias, om de afaceri şi susţinătorul echipei de Liga a V-a, FC Hidişelul de Sus. Singurul absent de marcă a fost preşedintele Dumitru Ghilea aflat timp de o săptămână în Austria. Gazda primitoare a invitaţilor a fost şi de această dată Liviu Cacuci care a pregătit un meniu gustos pentru cei prezenţi. Cei prezenţi au avut ocazia să disece evoluţiile din tur şi să facă planuri pentru returul de campionat. „Locul 10 ocupat la finalul turului este sub posibilităţile actuale ale lotului. Cu un pic de atenţie puteam fi mult mai sus. E drept că a fost şi nevoie de timp pentru omogenizarea lotului, dar pentru retur am speranţe că rezultatele vor fi superioare celor din tur" - a spus prefectul Gavrlă Ghilea, fondatorul clubului. Acesta a precizat că cel mai frumos moment al turului a fost victoria cu Poli Timişoara. „Faptul că am bătut vicecampioana en-titre a României, care nu pierduse de mult timp, reprezintă cel mai bun rezultat din tur. În fapt rezultatele din partidele importante şi cu tradiţie au arătat că potenţialul nostru este mult mai mare. Dezamăgirea o reprezintă eşecul cu Gloria. Nu am fi pierdut niciodată acel meci dacă nu ne-ar fi încurcat cu arbitrii. În condiţii normale ne-am fi impus mult mai uşor decât cu Poli", a mai adăugat Gavrilă Ghilea care speră ca echipa să se mobilizeze în retur, pentru a termina pe o poziţie superioară. Înainte a părăsi banchetul şi de aşi muta cartierul general la clubul Fashion, jucătorii şi-au primit drepturile salariale la zi, pentru a avea parte de sărbători bogate şi de o vacanţă liniştită. Reunirea lotului pentru pregătirea returului este programată în data de 9 ianuarie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.