Voleibaliştii orădeni de la LPS Bihorul se descurcă bine în pregătiri. Sala de sport din incinta Stadionului Tineretului a fost gazda unui eveniment de excepţie pentru sportul orădean, meciul revanşă dintre voleibaliştii d ela LPS Bihorul şi vicecampioana Ungariei, Kalo-Meh Kecskemet. După ce în partida tur, disputată joia trecută, maghiarii s-au impus icu 3-2, de această dată, victoria le-a revenit orădenilor (scor 3-1, pe seturi 11-25, 25-23, 25-21, 25-13) în 94 de minute, mulţumind pe deplin publicul care a umplut sala si care i-a incurajat frenetic pe favoriti gustând acest regal voleibalistic.

Începutul de meci a fost mai greoi pentru gazde care au pierdut primul set cu scorul de 25-11. Muştruluiţi serios de antrenorul lor în pauza dintre seturi, „leii" s-au întors pe teren să-şi arate adevărata valoare, iar cu o evoluţie în crescendo au adunat puncte pe tabelă, reuşind să egaleze situaţia pe seturi, după 25-23. A fost momentul de descătuşare pentru amfitrioni care au zburdat pe teren, dominându-şi categoric valorosul adversar şi făcând ca publicul să le apalude în picioare evoluţia de excepţie. Seturile III şi IV au fost câştigate firesc de gazde, ultimul consemnând un scor neverosimil (25-13) la care nici cel mai împătimit suporteri al „leilor" nu-l întrevedea la început. Cu acordul celor 2 antrenori s-a mai jucat un set, în care au evoluat rezervele, oaspeţii câştigând cu 25-14. Antrenorul echipei maghiare a recunoscut cu mult fair play superioritatea formaţiei orădene, afirmând că echipa pregătită de Rodian Achimescu ar face faţă cu brio în prima ligă maghiară şi s-ar bate chiar pentru un loc pe podium. „Am avut parte de două meciuri utile în pregătirea finalei de campionat care va avea loc în weekend. Felicit adversarii noştri pentru victorie şi sper ca această dublă să fie doar începtul unei colaborări avantajoase pe termen lung între cele două cluburi" - a spus după meci, Gyurko Sandor, tehnicianul vicecampionei Ungariei.

LPS Bihorul a jucat în formula: E. Lung (cpt), A. Achimescu, G. Drăgan, V. Tebieş, M. Abrudan, S. Drinceanu, R. Fărcanea (libero).

Rezerve utilizate: C. Lelea, A. Buda, B. Nan, S. Chereji şi C. Lazăr.